Din scrisorile ce Ion D. Sîrbu le adresează lui Ion Negoițescu, lui Virgil Nemoianu și Marianei Șora (Traversarea cortinei [...]), putem lua cunoștință de un personaj in statu nascendi . Mai întîi, desigur, transpare prin rîndurile lor, omul aievea, ale cărui întîmplări, atitudini, sentimente, reflecții, doleanțe, resignări, revolte, compun un strat real, un document autobiografic care trebuie luat ca atare, adică drept un aport obiectiv la textul istoriei unei epoci anume. Dar din mărturisirile acestui ins real, care nu era doar un important scriitor, a cărui adevărată dimensiune s-a relevat, din păcate, postum, ci și un neîntrerupt coseur, mai mult: un actor ce se interpreta magnific pe sine, iese la iveală, treptat, precum miezul unui fruct decojit, o ființă fictivă.
Realul alcătuiește un pretext al ficțiunii, precum în creație, în genere. Epistolele lui ID Sîrbu reprezintă locul de intersecție al ambelor posturi. Parcurgîndu-le ne dăm seama că nu-l putem înțelege pe un personaj fără celălalt. Insul real vine cu o suprafață consistentă, mată, ce adăpostește conținutul moral-vizionar al insului literar (fictiv).
[...] Liantul dintre cele două ipostaze: firește, conștiința literară. [...]
’’Lumea mare’’ este epoca inicvă a unui totalitarism pe cît de aberant, pe atît de prelungit [...]. Ca personaj în carne și oase, Ion D. Sîrbu scrîșnește din dinți și geme de revoltă în fața acestei integrări silite într-însa, care-l împiedică a se rosti, a se împlini ca personalitate cu extrem de bogate virtualităţi. Dar manifestarea sa formală nu e indignarea, ci ludicul. Stilizarea tragi-comică îi absoarbe și totodată îi difuzează umorile în eterul artei. Omul de teatru primește loviturile sorții cu o specifică demnitate, înscenînd, înscenîndu-se [...].
Ludicul e, în condițiile date, manifestarea de ‚’’liberalism’’ a autorului, recte adeziunea sa la Europa [...].
De asemenea, în lotul personajului real intră confruntarea lui Ion D. Sîrbu, de regulă critică, adesea ’’certăreață’’ pînă la tonul pamfletar, cu contemporanii și cu înaintașii. Prin mijlocirea ’’ficțiunii’’ lor.
[...] scriitorul se delimitează, se definește în statutul său intelectual și social. E o căutare de sine ocolită prin celălalt.
Gheorghe Grigurcu, I. D. Sîrbu ca personaj, Viața românească, anul XCIII, nr 3,martie 1998
