Da, mă recunosc incorigibilă ... întotdeauna mi-a plăcut să-mi împart/ împărtășesc lecturile cu ceilalți. Nu de puține ori în viață, am fost în situația de a cumpăra nu o dată, ci de două, de trei ori o carte pe care am pierdut-o împrumutînd-o ... și totuși o cumpăram din nou și o împrumutam din nou pentru că nu puteam rezista unei dorințe, mai puternică decît aceea de a avea cartea numai pentru mine: dorința de a împărți cartea și plăcerea lecturii. Am crezut întotdeauna despre carte, ca și despre bani, că trebuie să circule ... mi-a plăcut întotdeauna să dau cartea din mînă în mînă, ca să împart cu cît mai mulți bogăția obținută din lectură. A strînge de dragul de a strînge numai pentru tine, bunuri materiale sau spirituale, mi s-a părut întotdeauna sindromul Hagi Tudose. A împărți înseamnă a te bucura de fiecare dată, din nou, cu bucuria nouă a celui mai proaspăt cititor, pentru că despre bucuria lecturii vorbeam.
Mi se întîmplă uneori să răspund unor tineri care-mi cer sfatul, cu trimitere spre carte – o lectură te poate învăța cum să ieși din capcanele propriei existențe, sau cum să accepți inacceptabilul, sau îți stă pur și simplu aproape pînă trece durerea.
Așa se face că mie, Facebook mi-a venit ca o mănușă, vorba francezului ... Am apăsat aproape cu voluptate pe butonul SHARE ( in dicționar to share = a împărți, a împărtăși, a distribui, așadar verbul meu preferat ), dînd astfel bilet numai dus, către lume, atît gîndurilor mele despre ... cît, mai ales, lucrurilor înțelepte și frumoase pe care le găseam în lecturile mele zilnice.
La început eram mai puțini și Facebook arăta altfel ... In anul care a trecut de cînd am eu Facebook, deci exist, Facebook s-a schimbat mult, s-a ’’îmbogățit’’ cu tot felul de jocuri, cauze și aplicații, uneori adevărate capcane nu tocmai plăcute, dar, mai ales, toată lumea s-a împrietenit cu toată lumea, tinzînd fiecare, nu știu de ce, către închiderea listei cu cei 5 000 de prieteni.
Eu recunosc am început să-mi limitez lista de prieteni ...
Dar mi-am păstrat bucuria de a împărți cu cei pe care îi am bucuria lucrurilor frumoase. Nu mă pot stăpîni să încerc continuu să-mi transform pagina ’’F’’ într-un loc în care, cei care trec, să găsească un dram de cultură, o carte bună, o muzică bună, o invitație la un spectacol bun, și de ce nu, un loc în care fiecare să primească de ziua lui, multe , multe felicitări ca într-o familie mare. Mi-am mobilat pagina așa cum mi-am decorat întotdeauna locurile în care am trăit sau am muncit ... cu lucruri personale, cu lucruri pe care le cred frumoase, cu muzica mea, cu cărțile mele ... și-a devenit un loc cald, primitor, în care prietenii mei vin și pleacă, uneori în absența mea, lăsînd sau nu, un semn al trecerii lor. Și eu trec, lăsînd uneori, o urmă a trecerii mele ... prin paginile vieții lor.
De asta spun că sînt incorigibilă ... mereu și mereu voi încerca să dau din mînă-n mînă lucrurile frumoase, chiar dacă știu că risc ca ele să nu se mai întoarcă la mine. Dar știu și că nu se vor pierde de tot ... întotdeauna, o sămînță măcar prinde rod și frumusețea merge mai departe.
