Postări populare

sâmbătă, 10 noiembrie 2012

Radu Gyr (n. 2 martie 1905 la Câmpulung Muscel - d. 29 aprilie 1975, București, pseudonimul literar al lui Radu Demetrescu) a fost un poet, dramaturg, eseist și gazetar român. O bună perioadă a fost asistent universitar la catedra de estetică a profesorului Mihail Dragomirescu.

 

 

Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru patule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,
pentru cântecul tău ţintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru mania scrâşnită-n măsele,
ci ca să aduni chiuind pe tapsane
o claie de zări şi-o căciula de stele,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi
şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
şi zărzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Şi ca să pui tot sărutul fierbinte
pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,
pe toate ce slobode-ţi ies inainte,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii!
Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

 

 

Conform Wikipedia:

Date generale

S-a născut la poalele Gruiului din Câmpulung, de unde și pseudonimul literar Gyr, prin derivație. A fost fiul actorului craiovean Coco Demetrescu. A fost membru de seamă al Mișcării Legionare, comandant legionar și șef al regiunii Oltenia. Conferențiar la Facultatea de Litere și Filosofie din București. Radu Gyr a fost autorul textului Sfânta tinerețe legionară, imnul neoficial al Mișcării Legionare, al Imnului Moța și Marin (dedicat lui Ion Moța și Vasile Marin, legionari căzuți în luptă la Majadahonda în 1937 în timpul războiului civil din Spania împotriva forțelor republicane), al Imnului muncitorilor legionari și al altor lucrări dedicate mișcării.

 Debutul literar

A debutat absolut la vârsta de 14 ani, cu poemul dramatic În munți, publicat în revista liceului „Carol I” din Craiova, al cărui elev a fost. Devenit student al Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București, a debutat editorial în 1924 cu volumul Liniști de schituri.

 Cariera literară

A fost de mai multe ori laureat - în (1926, 1927, 1928 și 1939) - al Societății Scriitorilor Români, Institutului pentru Literatură și Academiei Române. A susținut un număr însemnat de conferințe cea mai cunoscută fiind Studențimea și Idealul Spiritual din 1935. A fost un colaborator statornic în perioada de după debut la revista Universul literar și apoi la alte reviste literare: Gândirea; Gândul românesc; Sfarmă-Piatră; Decembrie; Vremea; Revista mea; Revistă dobrogeană,Ramuri, Adevărul literar și artistic , Axa , Iconar etc. precum și la ziarele Cuvântul; Buna Vestire; Cuvântul studențesc. Laureat al Premiului Adamachi al Academiei Române (vezi ziarul Observatorul). A scris povești pentru copii semnând cu pseudonimul Nenea Răducu (Vezi biografia completă a poetului din cartea Poezia orală, Timișoara, Editura Vremea, 1994).

 Comandant legionar și director al teatrelor

În timpul scurtei coguvernări legionare în cadrul regimului antonescian, septembrie 1940-ianuarie 1941, Radu Gyr a fost comandant legionar și director general al teatrelor. În aceasta perioadă, o trupă de actori evrei a înființat în București teatrul evreiesc Barașeum, singurul teatru evreiesc din țările Europei din acea perioadă tulbure în care puterea o dețineau regimuri autoritare și fasciste. Teatrul Barașeum și-a început activitatea la 1 martie 1941 cu revista Ce faci astă seară?[1] Ulterior, foști demnitari sau susținători ai regimului au subliniat că teatrul a putut să ființeze în toată perioada guvernării antonesciene și că aceasta s-ar fi datorat toleranței regimului antonescian față de cultura evreiască.[2] Existența unui teatru evreiesc în capitala unui stat fascizat a fost scoasă în evidență, pe plan internațional, și de terți comentatori cu mai mulți ani înainte de 1989[3].

 Detenția în perioada a trei dictaturi: regală, antonesciană și comunistă

După detenția din timpul dictaturii regale a lui Carol al II-lea, unde a stat închis în lagărul de la Miercurea Ciuc alături de Mircea Eliade, Nae Ionescu, Mihail Polihroniade și alți intelectuali din perioada interbelică, Radu Gyr a fost închis și în timpul regimului lui Ion Antonescu. După eliberarea din detenție a fost trimis, pentru „reabilitare” în batalioanele de la Sărata. Întors din război rănit și cu poemele în raniță, Radu Gyr a publicat în 1942 (la editura Gorjan) volumul inedit Poeme de războiu (carte cenzurată).
În 1945, regimul comunist l-a încadrat în „lotul ziariștilor”, iar justiția aservită regimului comunist l-a condamnat la 12 ani de detenție politică.

 Condamnat la moarte pentru o poezie

A revenit acasă în 1956, dar, după doi ani, a fost arestat din nou și condamnat la moarte pentru poezia-manifest Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane, considerată de autorități drept mijloc de instigare la luptă împotriva regimului comunist. Pedeapsa cu moartea i se comuta la 25 de ani de muncă silnică (dar nu află aceasta decât cu 11 luni după modificarea sentinței), poetul executând 6 ani de detenție, până la amnistia generală din 1964.

 Refuzul asistenței medicale

În închisoarea din Aiud, Radu Gyr a fost supus unui regim de detenție deosebit de aspru. Doi ani din pedeapsă i-a executat purtând lanțuri grele la picioare. Când s-a îmbolnăvit grav, autoritățile i-au refuzat acordarea de asistență medicală. O mare parte din detenția de la Aiud și-a petrecut-o în celula nr. 281.

 Ultimul cuvânt al poetului în fața Tribunalului Poporului (procesul din 1945)

„Domnule Președinte, domnilor judecători ai poporului, în inchizitoriul său de joi seara (31 mai), onorata acuzare a spus răspicat: «Dacă există credință adevărată, atunci să fie absolvită». Și a mai spus acuzarea: «Sunt prăbușiri de idealuri, de credințe, dar numai pentru curați». Într-adevăr, sunt naufragii sufletești. Eu am avut o credință. Și am iubit-o. Dacă aș spune altfel, dacă aș tăgădui-o, dumneavoastră toți ar trebui să mă scuipați în obraz. Indiferent dacă această credință a mea apare, astăzi, bună sau rea, întemeiată sau greșită, ea a fost pentru mine o credință adevărată. I-am dăruit sufletul meu, i-am închinat fruntea mea. Cu atât mai intens sufăr azi, când o văd însângerată de moarte”.[4].

 Poezia de după gratii

Creația poetului Radu Gyr avea să cunoască înălțimi nebănuite în bezna temnițelor comuniste. Evoluția poeziei sale de după gratii poate constitui un scurt istoric al acelor ani de viață inimaginabilă. Poetul scrie despre foamea permanentă, frigul cumplit, moartea ca prezență zilnică, se ceartă cu Dumnezeu, pentru ca, în final, să ajungă la liniște sufletească și la o credință adâncă, înțelegând soarta ce i-a fost rezervată și jertfa uriașă care îi stătea în față. Crezul său a devenit crezul unei întregi generații.

 Colaborarea forțată

Din 1963, după eliberarea din închisoare, a fost amenințat permanent, urmărit de Securitate și silit să colaboreze - ca și Nichifor Crainic, celălalt poet exponențial al închisorilor, sau ca preotul Ion Dumitrescu Borșa, unicul supraviețuitor postbelic al echipei legionare combatante în Spania - la Glasul Patriei (mai târziu Tribuna României), ziar publicat sub supravegherea Securității pentru românii din diasporă, în care Gyr era silit să semneze cu numele său articolele scrise).
Scos din circuitul valorilor publice în țară, a fost complet ignorat înainte de 1989, cu excepția notabilă a criticului Nicolae Manolescu, care a avut îndrăzneala să-l antologheze în 1968 în volumul al doilea din Poezia românească modernă, însă nu cu poemele cele mai reprezentative. La înmormântarea sa din cimitirul Bellu Catolic, în 1975, singurul literat care a îndrăznit să participe la ceremonia funerară și să citească din versurile lui Gyr a fost, potrivit unui martor ocular, poetul Romulus Vulpescu.

 Mărturii

  • Horia Sima: „Visul lui Gyr este acela al ierahiei valorilor, care îl smulge pe individ din zoologie și-l înzestrează cu dimensiunea transcendentalului.”
  • Atanasie Berzescu: „În Aiud, Radu Gyr a adus pe Iisus în celulă. L-a coborât de pe Cruce și L-a adus alături de noi pe rogojina cu libărci spre îndumnezeirea omului. El era patriarhul și îmbarbătarea deținuților din Aiud. Prin el frumosul și spiritul au continuat să lumineze în beznele adânci”. (Lacrimi și sânge)

 Opera

 Poezie

  • Liniști de schituri (1924) (volumul de debut)
  • Plânge Strâmbă-Lemne (1927)
  • Cerbul de lumină (1928)
  • Stele pentru leagăn (1936)
  • Cununi uscate (1938)
  • Corabia cu tufănici (1939)
  • Poeme de război (1942)
  • Balade (1943)
Poezia Somn este scrisa de Radu Demetrescu Gyr.Aceeasta poezie a fost publicata in anul 1936 in prima editie in volumul Stele pentru Leagan.muzicalitatea poeziei este data de rima.ritm si masura,textul poeziei este structurat in sase strofe si 24 de versuri.

 Conferințe

  • Făuritorii unui ideal, București, 1932
  • Studențimea și Idealul Spiritual, București, 1935
  • Femeia în eroismul spiritual, moral și național, București 1936

 Prefețe

  • Emil Muracade, Pulbere de stele (poeme), București, 1937
  • George Șoimu, Popas în lacrimi București, 1937
  • Petre Duță, Poezii patriotice București, 1937

 Alte scrieri

  • Scufița roșie, 1937
  • Corabia cu tufănici, 1939
  • Eposul popular iugosvav, 1935 (în colaborare cu Anton Balotă)

 Volume publicate postum

  • Poezii din închisori, Editura Cuvântul Românesc, Canada, 1982
  • Poezii, vol. I-III (Sângele temniței, Balade, Stigmate, Lirica orală), Timișoara, Editura Marineasa, 1992-1994
  • Anotimpul umbrelor, sonete și rondeluri, ediție îngrijită și postfață de Barbu Cioculescu, București, Editura Vremea, 1993
  • Ultimele poeme, ediție îngrijită și postfață de Barbu Cioculescu, București, Editura Vremea, 1994
  • Calendarul meu: prietenii, momente și atitudini literare, ediție îngrijită, cu o prezentare biobibliografică de Ioan Popișteanu, Constanța, Editura Ex Ponto, 1996
  • Baba Cloanța Cotoroanța. Povestiri pentru copiii cuminți, Constanța, Editura Ex Ponto, 1997
  • Bimbirică automobilist, ediție îngrijită de Ioan Popișteanu, Constanța, Editura Ex Ponto, 1998
  • Bimbirică aviator, ediție îngrijită de Ioan Popișteanu, Constanța, Editura Ex Ponto, 1998
  • Crucea din stepă. Poeme de răsboiu, ediție îngrijită și note de Ioan Popișteanu, Constanța, Editura Ex Ponto, 1998
  • Pragul de piatră, poezii, București, Editura Vremea, 1998
  • Balade, ediție îngrijită de Ioan Popișteanu, postfață de Adrian Popescu, Constanța, Editura Ex Ponto, 1999
  • Era o cașa albă, Constanța, Editura Ex Ponto, 2000
  • Liniști de schituri (versuri), București, Editura Vremea, 2000
  • Sângele temniței stigmate (versuri), București, Editura Vremea, 2003

 Premii

 Bibliografie

  • Adrian Popescu, Lancea frântă. Poezia lui Radu Gyr, eseu, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1995
  • Ioana Cistelecan, Poezia carcerală, Pitești, Editura Paralela 45, 2000
  • Dicționarul general al literaturii române, coordonator general Eugen Simion, E-K, București, Editura Univers Enciclopedic, 2005
  • Claudio Mutti, Mircea Eliade, legiunea și noua inchiziție, București, Editura Vremea, 2001
  • Atanasie Berzescu, Lacrimi și sânge (Memorii), Timișoara, Editura Marineasa, 1999
  • Ioan Ianolide, Întoarcere la Hristos. Document pentru o lume nouă, București, Editura Cristiana, 2006
  • Hotnews Sfinții închisorilor (articol 2007)
  • Adevărul literar și artistic, 6 martie 1994
  • Rost, nr. 14-15, aprilie-mai 2004

miercuri, 1 februarie 2012

Despre intoleranta si liberatea gandirii ...

Am citit, ieri, în fugă, undeva pe Facebook, o frază ... n-am reţinut-o exact, doar mi-a trecut prin faţa ochilor, apoi a dispărut sau eu n-am mai ştiut unde s-o caut ... ideea era că cei care susţin monarhia ar avea un IQ subliminal, iar dreptul la vot ar trebui să-l aibă numai cei cu IQ de la un anumit % în sus ! Mai tîrziu am întors ideea pe toate feţele ... că eu mă aflam în barca celor cu int...eligenţă redusă, n-ar fi fost o problemă ... dacă e vorba de susţinătorii monarhiei, mă simt minunat, ei sunt o companie onorantă ...
Dar, asta ar însemna un fel de dictatură a unor „presupuse elite”, adică a celor care au „prea multă minte”. Prea mult, ca şi prea puţin de altfel, înseamnă înafara unui echilibru, ... aşadar o structura a cărei balanţă este din start înclinată, adica o dictatură, chiar dacă una „luminată” ... şi atunci mintea mea puţină (conform opiniei acelui domn), s-a dus către un alt personaj care visa o planetă a elitelor şi m-am, gîndit ... n-ar trebui să dăm dreptul la vot numai celor care au peste 1.80 m înălţime, părul blond şi ochii albaştrii ? Adică numai unui procent din populaţia Californiei, sau poate numai atlanţilor, daca Atlantida a existat ?! Sau, poate că gîndul vă duce şi pe voi către un alt personaj care-şi dorea o planeta populată numai de oameni blonzi cu ochi albaştrii ... sau poate că eu tocmai am înţeles esenţa ideei de echilibru, sau esenţa ideeii de democraţie ... chiar dacă eu sunt monarhistă, asta e convingerea mea şi trebuie să am dreptul de a mi-o susţine. Dar sunt dispusă să mor susţinînd dreptul celui de lingă mine, care este esenţial şi fundamental republican, de a-şi exprima liber convingerea!
A bon entendeur, salut!

duminică, 8 ianuarie 2012

Redefinirea dizabilităţii

De ce-l arătăm cu degetul,
Necruţător,
Pe cel care are un picior mai scurt ?
Nu-i mai mare defectul
De-a avea o gîndire şchioapă ?
De ce-l numim dizabilitat
Pe cel care nu aude ?
Nu–i mai mare defectul
Celui care aude numai ce-i place ?
De ce strigăm în copilărie
Uite orbul ?!
Nu-i mai nevăzător cel care
Nu vede adevărul
Deşi are vederea perfectă ?
De ce râdem
De cel care nu poate rosti cuvinte
Uitînd că mâinile lui
Când aleargă pe strunele harpei
Cântă muzică pentru îngeri ?!
De ce privim urâţenia dinafară
Ca pe un handicap
Când toată răutatea din lume
Se ascunde îndărătul
Frumuseţii din vitrină,
Iar nobleţea tace modestă
Pe rândul din spate ?!