ECLIPSA

Luna aleargă după soare

Noapte de noapte, ca o nalucă,

Despletită,

Demachiată,

Dezbrăcată,

Cu cearcăne verzi de oboseală

Pînă la jumătatea feţei ei rotunde

De lună plină.

Uneori, spre dimineaţă,

Luna-l ajunge din urmă pe soare

Şi-l acoperă cu umbra ei lunatică,

Fantomatică,

Precum a nefericitului prinţ de Danemarca.

Şi vîrcolacii se-nghesuie, fac coadă,

Sa vadă.

Hai, să le-arătăm oamenilor eclipsa!

Iar oamenii stau cuminţi pe pământ,

Ca piesele de fildeş  pe-o tablă de şah

Privind prin cioburi de sticlă  afumată,

Jocul de-a v-aţi ascunselea al soarelui

Cu luna…

Si soarele stă şi luna pluteşte,

Ca o meduză sătulă şi fericită,

Care tocmai şi-a  devorat prada ilicită.

Dar luna nebuna e naivă,

Nu ştie că nici un vis nu durează,

Că  la oapte va fi din nou trează
Că va goni iar, antisportiva,

In jurul pământului, cu viteza gîndului,

Alergînd dupa soare, ca să-l coboare,

Să mai arate atunci cînd poate,

O nouă eclipsă în formă de paralipsă.