Aș mai avea de făcut două lucruri:
mai intîi, să spun adevărul
despre mine.
Să povestesc tuturor cum m-am urcat,
pe acoperișul de sticlă al celei mai înalte clădiri
din Manhattan,
și de acolo, am scrutat cu privirea
Pămintul.
Am învățat pe dinafară harta lumii, căutîndu-te.
Nu te-am găsit.
Am cercetat apoi cu luneta,
fiecare stea de pe cer
și fiecare loc din avioanele ce zburau pe deasupra.
Nu erai nicăieri.
Mai tîrziu am aflat, că studiai
limba sanscrită,
în piramida răsturnată din muzeul Luvru,
și nu te puteam vedea din cauza
bustului lui Ludovic al paisprezecelea.
Apoi ar trebui să spun adevărul despre tine,
să povestesc tuturor cum te-ai ascuns,
în cupola circului de stat,
avînd cu tine doar dalta și un boț de marmură,
și-ai stat acolo trei zile si trei nopți,
născînd intr-o dimineață din secolul viitor
Capodopera.
Acum, chiar nu mi-a mai rămas nimic de făcut.
Am sa-mi iau bocancii, de firmă, of course,
și-am să mă urc cu ei, pe acoperișul de sticlă
al celei mai inalte clădiri din Manhattan.
Iar acolo, am s-aprind focul in șemineu,
am să mă așez la biroul antique
din lemn de cireș,
și-am să scriu!
