Postări populare

vineri, 22 iulie 2011

CAȚAVƎNƆII ... de azi, de ieri, dintotdeauna ...


CATAVENCII … nu Academia , nu Kamikaze … de mulţi, de foarte mulţi ani … îi citesc pe Caţavenci pur şi simplu. Le-am urmărit Odiseea de obiect licitat, pierdut şi … recîştigat, am crezut eu;  cu forţe proaspete Caţavencii au renăscut precum pasărea Phoenix, cu altă pălărie, dar tot ei, cu aceeaşi ochi de cititor fidel, tot eu.
In dimineaţa asta chiar mi-am spus că revista arată ca pădurea după ploaie, mai verde, mai viguroasă …nu ştiu de ce azi am luat-o de la coadă la cap … deh, minte de femeie; uitasem să vă spun, dragi Caţavenci, port fustă, sunt blondă (făcută, nu născută), am trecut bine de prima tinereţe şi-mi place al naibii să mă copilăresc !?
Cum spuneam am citit dinspre spate spre faţă, maudit soit qui mal y pense, şi citind dialogul Mihai Radu VS Simona Tache, m-am amuzat copios … nu şi mai departe însă, pentru că Futezătorul Radu Alexandru mi-a ridicat semne de întrebare ¨ fără număr¨ a propos de minima decenţă pe care ar trebui să o avem totuşi, chiar şi in paginile Catzavenciene … nu poţi invoca bunul simţ şi poliţia jenei atunci cînd ataci furibund vîrsta, sau kilogramele, sau menopauza unei femei; vîrsta şi kilogramele sunt defecte fizice şi numai copiii se poreclesc între ei, şchiopu', ciungu', orbu' sau grasu' cu un cinism de care nu sunt conştienţi …¨Senectutea menopauzei care îndoaie cîntare dar nu are bunul simţ să nu se mai pisiceasc㨅 menopauza este şi ea o stare biologică, un dat, nu este blamabilă şi nici penibilă, ba mai mult, domnii mei poate interveni la vîrste foarte tinere şi nu afectează nici mintea, nici afectul … aşa cum senectutea nu este o ruşine.
Am înghiţit în sec şi-am trecut mai departe … mi-am zis c-o fi vreo frustrare personală sau că autorul şi Mihaela Tatu or avea ceva rufe de-mpărţit şi vrea autorul să le spele în văzul nostru, al tuturor ... cam aşa sună, nu mai sună de loc amuzant, de loc subtil, de loc ¨academic¨; în limbaj modern aş zice că sună ¨suburban¨ dar nu-mi place expresia şi totuşi sună la fel de nefericit ca expresia ¨suburban¨.
Sună a simplu atac la persoană şi atît. Nu e nici pe departe subtil, ironic, amuzant cum ar trebui să fie... Si remarcați, vă rog că nu am spus nici o vorbă despre Mihaela Tatu ... nici de bine, nici de rău ... deși dacă ar fi să spun, n-ar fi prea multe de bine de spus nici despre această parte, ca să respectăm dictonul: audiatur et altera pars; nu despre această doamnă este vorba însă ci despre Cațavenci ...
Trei pagini mai încolo îmi cad ochi pe Freud şi Barney care spun nici mai mult, nici mai puţin decît ¨Crin, minte de femeie. S-o penetrăm!¨ Nu-l iubesc pe Crin şi în general nu iubesc bărbaţii cu nume de flori cu excepţia lui Viorel … Mureşan. Dar mă simt profundamente jignită de asocierea Crin - minte de femeie !, adică minte proastă, minte second hand, nu-I aşa ? Ei bine, eu sar peste numărul ăsta!
E prea mult pentru o singură zi şi o singură revistă, dragi Academicieni catzavenci!
Au devenit Caţavencii misogini cu toţii ? Ori, ca să păstrez tonul, vine o vreme cînd mai penetrăm doar mintea Crinului ?