Perioada 1948 – 1955, căreia îi aparțin povestirile ¨clujene¨ Inceputul călătoriei, Doi intelectuali de rasă, Caz disciplinar, Bivolițele, dar și unele mai tîrzii dezvoltate din sugestii cu rădăcini în provincia nordică ( Șoarecele B, Cum se sparge gheața, Perpetuum mobile), are în Sîrbu pe unul din puținii martori direcți, un fel de strigoi șugubăț și incomod al ¨obsedantului deceniu¨. ( Toate textele amintite aparțin volumului - Șoarecele B și alte povestiri, n.n. ) ... literatura obsedată de deceniul cu pricina este sumbră, catastrofică, înghețat-penalizatoare, iar în satirizarea acelor rînduieli nu se strecoară mai deloc râsul. Râsul-râs, dacă vrem să-l întîlnim, trebuie să-l căutăm nu în anii bilanțurilor tîrzii, cu iz de catafalc, ci în perioada constituirii argumentelor pentru obsesiile viitorului, in acele opere-vestigii ajunse miraculos pînă la noi, care ne confirmă în convingerea că în fața anomaliilor de tot felul care prind ființă ( inclusiv ale vieții literare), o reacție firească, deloc frivolă, e înveselirea.
Am amintit fugitiv de Caragiale. Dar despre o amprentă a spiritului caragialian, într-un sens mai larg, identificată în opera autorului nostru se poate vorbi mai amănunțit. Sînt desigur mai întîi subiectele [...] s-a remarcat deja - și nu era greu – înrudirea dintre ¨pitagogul¨ dr Cornel Cuvici și pedagogul absolut care este Marius Chicoș Rostogan, dar aș putea trimite și la vasta descendență caragialiană care, prin Bassarabescu, Lirițescu, Pătrășcanu, oameni ai catedrei ei înșiși, ține în colimator instituția școlii și pe slujitorii ei. [...] Pe o schemă a umorului de totdeauna, utillizată cu inventivitate și de Caragiale (Două loturi, O noapte furtunoasă), anume încurcătura produsă de inversarea unor cifre sau nume înrudite, se bizuie Bivolițele, înșiruire de secvențe pline de haz, povestind peripețiile prin care eroul, un profesor de liceu, încearcă să scape de impozitul pe animale cu care fusese încărcat din eroare. Toată proza lui (I. D. S. N.n.) e a unui comediograf. Nu atît pentru că șarja, atît de legată de scenă, de bufonadă, e proprie și felului de a fi al Naratorului Sîrbu, care îngroașă, îngrămădește, amalgamează, exagerează, pune în cîrca personajelor povești grotești, execută pe seama și în spatele lor, ca în cea mai histrionească evoluție de comedia dell’arte, strîmbături, imitații, tumbe, cît mai ales pentru că, spre deosebire de epica propriu-zisă care presupune și planuri ¨neglijate¨ detalii în treacăt, menținute în umbră, nedestinate actualizării, cel mult menite să creeze atmosferă sau poate chiar numai să dea senzația adîncimii, este unul dintre aceștia – asișsti la o succesiune de obiecte perfect șlefuite, finisate, fiecare detaliu capătă ...] o însemnătate de prim plan.
Dar de Caragiale și de modalitățile tradiționale ale satirei, I: D. S. – scriitor totuși al epocii Kafka și Orwell – se apropie ca să se și mai depărteze. Intocmai ca într-o mișcare pendulară, în povestirile lui se întîlnește și extrema opusă, o proză care nu seamănă cu nimic din ce s-a scris în trecut la noi. Șoarecele B și Cimex lectularia (de altfel, bucățile cele mai bune din volum) par produsele unui râs știinţifico-fantastic, un râs al himerelor, un gen de umor dezvoltat în preajma laboratoarelor alchimice moderne, unde se prepară utopiile prezentului sau ieșit din familiaritatea primejdioasă cu problemele cosmice sau cu paradoxurile istoriei.
''Cornel Regman, Un maestru al râsului ... himeric, ¨Viața Românească¨, nr 8, 1983.''
Cornel Regman ( conform Wikipedia
![]()
După ce a terminat liceul la Cluj, a studiat la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității „Regele Ferdinand” din Cluj (mutată temporar la Sibiu), pe care a absolvit-o în 1942. Și-a luat doctoratul în filologie cu teza Agârbiceanu și demonii (1973).
După terminarea studiilor a lucrat ca profesor de liceu la Cluj, ca redactor la revista Steaua, cercetător științific la Institutul de Lingvistică din București, conferențiar la catedra de Literatură Română a Institutului Pedagogic din Constanța,
A făcut parte, alături de
Ion Negoițescu, Radu Stanca, Ștefan Aug. Doinaș, NicolaeBalotă,
Ion Desideriu Sârbu, Ioanichie Olteanu, din
Cercul literar de la Sibiu.
A fost redactor la ESPLA, cercetător la Institutul de Lingvistică, conferențiar universitar la Institutul Pedagogic din Constanța, precum și redactor la revistele „Viața românească” și „Tomis”, unde a susținut cronica literară.
În perioada 1949-1956 a publicat sub pseudonimul Dan Costa.
„E satul meu !
Cel mai drag dintre toate
Copilăria mea !
Comoara cea mai scumpă
Pierdută în zările trecute.
Eşti însăşi viaţa mea
Şi sufletul meu.
Locaş al părinţilor mei
Cel mai curat şi mai sfanț
Pentru o lume întreagă nu te-aş da!
O, Daneş!”
Cornel Regman
