De la Petrila la Petrini. Viața lui Ion D. Sîrbu în
Pe 17 septembrie 1989, Ion D. Sîrbu se elibera, prin moarte, de chinurile și umilințele unei boli necruțătoare ( cancer la gît ), trecînd împăcat, ba chiar iluminat spre ’’Otopenii de dincolo’’. Acolo va fi fost așteptat cu nerăbdare de vechii lui dascăli și prieteni, care, agitînd stegulețe îi vor fi strigat în cor : *Bine-ai venit, bufonule Gary !* Este modul în care Ion D. Sîrbu alege să vorbească despre propriul sfîrșit. Exact ca un bufon, rîzînd, fără griji, de tot ceea ce pe oamenii obișnuiți îi înspăimîntă, el își privește de sus moartea și o ridiculizează printr-o politizare sui-generis. A muri nu e altceva decît a zbura cu avionul prezidențial spre aeroportul celest, ’’a ateriza’’ acolo ( deși din punct de vedere strict etimologic, este o imposibilitate să aterizezi în altă parte decît pe Pămînt) și a face cu mîna, într-un gest tovărășesc-jovial, din capul scării... Pentru ultima oară în viață, Gary face haz de ( cel mai mare ) necaz, găsind puterea și priceperea de a spune încă o glumă: cea de pe urmă.
Sub gesturile deșuchiate ale bufonului se ascunde însă o mare demnitate. Bolnavul incurabil, chinuit periodic cu citostaticele ’’salvatoare’’, în loc să -și exhibe suferințele reale, își pune imaginația la lucru și creează încă o poveste, o nouă ficțiune, de o logică fără cusur, dar cu termenii inversați. Nu moartea este o nenorocire, cum sîntem obișnuiți să credem, ci viața, cea atît de prețuită, e un șir de nenorociri. Să ne întristăm cînd, în sfîrșit, i se pune capăt ? A muri înseamnă a reveni acasă, la ai tăi, dintr-o ’’vizită de lucru’’ cam obositoare, solicitantă, cam lungă: viața însăși. Jongleria aceast uimitoare îl ajută pe cercetător ( ... ) să privească mai detașat viața lui Ion D. Sîrbu.
UN OM DIN EST , Daniel Cristea-Enache
