Despre intoleranta si prostie...

Am citit candva, în fugă, undeva pe Facebook, o frază ... n-am reţinut-o exact, doar mi-a trecut prin faţa ochilor, apoi a dispărut sau eu n-am mai ştiut unde s-o caut ... ideea era că cei care susţin monarhia ar avea un IQ subliminal, iar dreptul la vot ar trebui să-l aibă numai cei cu IQ de la un anumit % în sus ! Mai tîrziu am întors ideea pe toate feţele ... că eu mă aflam în barca celor cu int...eligenţă redusă, n-ar fi fost o problemă ... dacă e vorba de susţinătorii monarhiei, mă simt minunat, ei sunt o companie onorantă ...
Dar, asta ar însemna un fel de dictatură a unor „presupuse elite”, adică a celor care au „prea multă minte”. Prea mult, ca şi prea puţin de altfel, înseamnă înafara unui echilibru, ... aşadar o structura a cărei balanţă este din start înclinată, adica o dictatură, chiar dacă una „luminată” ... şi atunci mintea mea puţină (conform opiniei acelui domn), s-a dus către un alt personaj care visa o planetă a elitelor şi m-am, gîndit ... n-ar trebui să dăm dreptul la vot numai celor care au peste 1.80 m înălţime, părul blond şi ochii albaştrii ? Adică numai unui procent din populaţia Californiei, sau poate numai atlanţilor, daca Atlantida a existat ?! Sau, poate că gîndul vă duce şi pe voi către un alt personaj care-şi dorea o planeta populată numai de oameni blonzi cu ochi albaştrii ... sau poate că eu tocmai am înţeles esenţa ideei de echilibru, sau esenţa ideeii de democraţie ... chiar dacă eu sunt monarhistă, asta e convingerea mea şi trebuie să am dreptul de a mi-o susţine. Dar sunt dispusă să mor susţinînd dreptul celui de lingă mine, care este esenţial şi fundamental republican, de aşi exprima liber convingerea!
A bon entendeur, salut!

Larry Watts, Fereşte-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al blocului sovietic cu România

In ultima vreme am o problemă cu istoricii. Mai intâi a fost cartea lui Lucian Boia pe care n-am inţeles-o deloc. Acum câteva zile nu pricepeam deloc resuscitarea interesului pentru personalitatea lui Ion Mihai Pacepa.In fine m-am dumirit: e pe cale de aparitie şi lansare noul volum al lui Larry Wats, de fapt volumul al 2 lea din trilogia promisă si intitulată „ Fereşte-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al blocului sovietic cu România “ şi de aici noi controverse privindul pe marele spion Pacepa şi contribuţia lui la istoria recent a României.

A trădat sau n-a trădat Pacepa? A fost sau n-a fost Pacepa agent KGB?

              - Istoricul Cristian Troncotă: În urma numeroaselor cercetări pe care le-am făcut, pot să afirm şi să susţin faptul că generalul Ion Mihai Pacepa a fost agent sovietic şi pot aduce oricâte argumente se doreşte. Primul argument este determinat de modul în care acesta a ajuns în Serviciile Secrete, adus de către sovietici.

Am citit şi eu în Orizonturi Roşii povestea recrutării lui Pacepa, povestita de el insuşi, adică secretul lui Polichinelle. E un fapt, dar din punctul meu de vedere nu unul care demonstrează indubitabil că Pacepa a fost agent KGB. Raportîndu-mă la epocă, la modul în care erau conduse serviciile secrete in acei ani, nici nu mi se pare ciudat. Mie una, în anul de graţie 2013, mi se pare ireal si lipsit de maturitate să cred că agenţii secreţi sau, mă rog, angajaţii serviciilor secrete din România la acel moment, nu erau în mod implicit agenţi KGB, atât de intricate par să fi fost serviciile secrete ale celor două ţări. Mai degrabă nu-l cred pe omul care mi-ar spune că nu a lucrat decât în interesul României. Din multele cărţi citite am înţeles că toată structura organizatorică a serviciilor a fost importată si implementată de serviciile secrete ruseşti şi atunci, să nu fi existat un control asupra acestor oameni din partea sovietică?

              - Refuz să cred că a fost recrutat de americani atât timp cât el era în supravegherea sovieticilor, lucra cu sovieticii, primea instrucţiuni de la sovietici – spune Cristian Trâncotă.

Pe mine, simplu cititor de romane “de acţiune”, mă surprinde această afirmaţie , dimpotrivă mi s-ar părea firesc să fie recrutat de americani din această poziţie şi transformat în agent dublu cu atribuţii de culegere de informţii dar şi de intoxicare în măsura în care acest lucru era posibil la acel nivel. Nu asta fac serviciile secrete când îşi racolează unul altuia agenţii ?

             - Pentru Direcţia de Informaţii Externe, pentru spionajul românesc, aceasta a fost cea mai mare catastrofă posibilă.

Da, cu această afirmţie sunt perfect de acord!

Istoricul Larry Watts va lansa, pe 15 aprilie, un nou volum al lucrării „Războiul clandestin al Blocului sovietic contra României“. Watts va dedica un capitol analizei plecării generalului Pacepa din ţară în 1978 şi acţiunilor întreprinse de acesta după ce a primit protecţie americană. Sovietologul susţine că potrivit declaraţiilor generalului Ion Mihai Pacepa, acesta a fost spion KGB. De asemenea, Watts a arătat că rezultatul acţiunilor lui Pacepa în America se potriveau dezinformărilor de la Moscova. La rândul lui, generalul Ioan Talpeş susţine că prin dezinformările sale, Pacepa a îngreunat inclusiv negocierile aderării României la NATO. Fostul şef al Serviciului Român de Informaţii Externe (SIE), Cătălin Harnagea, unul dintre susţinătorii reabilitării lui Pacepa, consideră însă că acuzaţiile aduse generalului sunt nefondate. „Nu am avut şi nu am vreun motiv să cred că generalul Pacepa a fost agent sau ofiţer KGB pe timpul cât a lucrat în cadrul Direcţiei Securităţii Statului“, a spus Harnagea..

 Paragrafele cursive reprezintă fragmente dintr-un interviu pe care istoricul Cristian Trâncotă l-a dat pentru revista “Historia special”, care va apare vineri integral şi din care Adevărul a publicat doar o parte.
<http://adevarul.ro/news/eveniment/istoricul-cristian-troncota-pacepa-agentul-rusilor-datcea-mai-crunta-lovitura-spionajului-romanesc-1_51533e7d00f5182b8558ac3e/index.html>

Pe mine, om de rând, cititor simplu, mă surprind controversele care încă există asupra lui Ion Mihai Pacepa, în condiţiile în care el trăieşte şi este foarte activ şi nu numai atât, dar există atâţia oameni care l-au cunoscut, au lucrat cu el şi ar putea spune multe dar nu o fac. Ba dimpotrivă foşti şefi ai serviciilor secrete fac afirmaţii absolut contradictorii asupra rolului pe care l-a jucat nu numai în epocă dar şi în evoluţia ulterioară a serviciilor şi nu numai a celor româneşti.
In anul 2009 Lucia Hossu Longin a publicat la Humanitas o carte intitulată „Faţă în faţă cu generalul Ion Mihai Pacepa”, urmare a întâlnirii cu generalul, deci este posibil.

Probabil că trebuie însă să treacă zeci de ani de la evenimente, să dispară oameni pentru ca adevărul să poată fi spus. Pâna atunci aşteptăm cu interes noua carte a lui Larry Watts.

Despre Chick literature books ...

Chick literature books … carti care au explodat pur si simplu pe piata romaneasca in urma cu niste ani … le-am privit cu oarecare superioaritate initial, mai ales ca prima pe care am citit-o era foarte departe de preocuparile mele de femeie ocupata: meserie grea, responsabilitati, casa, drumuri, putin timp pentru lectura care trebuia dramuit; shop mania era total inafara preocuparilor mele, deci dupa prima carte de gen le-am etichetat drept “carti usoare” sau ‘seminte”, sau “citeste si da mai departe” … Dar, in mod subtil si cumva pervers m-au prins si am continuat sa le citesc … usor de citit intradevar, mai ales in dupa-amieze de garda cand timpul trebuie sa treaca si mintea se focuseaza pe ce urgenta poate veni in secunda urmatoare …

In alt moment de viata, cand din cu totul alte ratiuni am revenit la chick lite, am realizat cu surprindere adancimea unora dintre ele, de fapt drama si amaraciunea nelimitate cuprinse in pagini scrise realist cu umor si autoironie; nimeni nu se plange sau nu-si plange de mila, sau isi plange de mila si apoi se ridica si o ia de la capat … in general e vorba despre femei, cele mai multe de cariera, care inteleg tarziu ca din viata ramai cu familia, prietenii si momentele frumoase …

Cariera este cea care te tradeaza prima … ea nu cunoaste ragaz, nu admite familie, nastere sau inmormantare, ea te vrea integral, minut de minut, fara ragaz, fara pauza, fara program fix, fara viata personala …

Iar daca lucrurile se petrec intr-o mare companie stam si mai bine; acolo intelegerea, omenia sunt notiuni abstracte, lasate la marginea zilei atunci cand corporatia trebuie sa dea bine la presa; atunci facem un pom de Craciun si o petrecere pentru copii in rest nimeni si nimic nu trebuie sa sustraga nici un dram din energia noastra! Esti folosit, uneori necunoscut, poate figurezi doar cu un numar pe statul de plata si cu un indice de randament sau cu o cifra de inacasari pe care o aduci companiei … Fereasca Dumnezeu sa intarzii, sa ti se imbolnavesca copilul, parintele sau chiar tu … in acel moment compania te arunca asa cum arunci o masea stricata …

Toate aceste lucruri sunt spuse in aceasta carte de femei puternice, inteligente, capabile sa-si ia viata in maini si sa o ia oricand de la inceput, sa se reinventeze in alti parametrii, sa-si tina cumpatul sis a gaseasca mereu ceva de facut, poate sa faca toate acele lucruri pe care le-au amanat, la care n-au indraznit sa viseze macar, in tot timpul acela dedicate monstrului devorator si nesatul numit cariera …

Sunt multe, foarte multe lucruri simple si firesti de invatat, printre randuri, din aceste carti …

Radu Gyr (n. 2 martie 1905 la Câmpulung Muscel - d. 29 aprilie 1975, București, pseudonimul literar al lui Radu Demetrescu) a fost un poet, dramaturg, eseist și gazetar român. O bună perioadă a fost asistent universitar la catedra de estetică a profesorului Mihail Dragomirescu.

 

 

Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru patule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,
pentru cântecul tău ţintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru mania scrâşnită-n măsele,
ci ca să aduni chiuind pe tapsane
o claie de zări şi-o căciula de stele,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi
şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
şi zărzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Şi ca să pui tot sărutul fierbinte
pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,
pe toate ce slobode-ţi ies inainte,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii!
Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

 

 

Conform Wikipedia:

Date generale

S-a născut la poalele Gruiului din Câmpulung, de unde și pseudonimul literar Gyr, prin derivație. A fost fiul actorului craiovean Coco Demetrescu. A fost membru de seamă al Mișcării Legionare, comandant legionar și șef al regiunii Oltenia. Conferențiar la Facultatea de Litere și Filosofie din București. Radu Gyr a fost autorul textului Sfânta tinerețe legionară, imnul neoficial al Mișcării Legionare, al Imnului Moța și Marin (dedicat lui Ion Moța și Vasile Marin, legionari căzuți în luptă la Majadahonda în 1937 în timpul războiului civil din Spania împotriva forțelor republicane), al Imnului muncitorilor legionari și al altor lucrări dedicate mișcării.

 Debutul literar

A debutat absolut la vârsta de 14 ani, cu poemul dramatic În munți, publicat în revista liceului „Carol I” din Craiova, al cărui elev a fost. Devenit student al Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București, a debutat editorial în 1924 cu volumul Liniști de schituri.

 Cariera literară

A fost de mai multe ori laureat - în (1926, 1927, 1928 și 1939) - al Societății Scriitorilor Români, Institutului pentru Literatură și Academiei Române. A susținut un număr însemnat de conferințe cea mai cunoscută fiind Studențimea și Idealul Spiritual din 1935. A fost un colaborator statornic în perioada de după debut la revista Universul literar și apoi la alte reviste literare: Gândirea; Gândul românesc; Sfarmă-Piatră; Decembrie; Vremea; Revista mea; Revistă dobrogeană,Ramuri, Adevărul literar și artistic , Axa , Iconar etc. precum și la ziarele Cuvântul; Buna Vestire; Cuvântul studențesc. Laureat al Premiului Adamachi al Academiei Române (vezi ziarul Observatorul). A scris povești pentru copii semnând cu pseudonimul Nenea Răducu (Vezi biografia completă a poetului din cartea Poezia orală, Timișoara, Editura Vremea, 1994).

 Comandant legionar și director al teatrelor

În timpul scurtei coguvernări legionare în cadrul regimului antonescian, septembrie 1940-ianuarie 1941, Radu Gyr a fost comandant legionar și director general al teatrelor. În aceasta perioadă, o trupă de actori evrei a înființat în București teatrul evreiesc Barașeum, singurul teatru evreiesc din țările Europei din acea perioadă tulbure în care puterea o dețineau regimuri autoritare și fasciste. Teatrul Barașeum și-a început activitatea la 1 martie 1941 cu revista Ce faci astă seară?^[1] Ulterior, foști demnitari sau susținători ai regimului au subliniat că teatrul a putut să ființeze în toată perioada guvernării antonesciene și că aceasta s-ar fi datorat toleranței regimului antonescian față de cultura evreiască.^[2] Existența unui teatru evreiesc în capitala unui stat fascizat a fost scoasă în evidență, pe plan internațional, și de terți comentatori cu mai mulți ani înainte de 1989^[3].

 Detenția în perioada a trei dictaturi: regală, antonesciană și comunistă

După detenția din timpul dictaturii regale a lui Carol al II-lea, unde a stat închis în lagărul de la Miercurea Ciuc alături de Mircea Eliade, Nae Ionescu, Mihail Polihroniade și alți intelectuali din perioada interbelică, Radu Gyr a fost închis și în timpul regimului lui Ion Antonescu. După eliberarea din detenție a fost trimis, pentru „reabilitare” în batalioanele de la Sărata. Întors din război rănit și cu poemele în raniță, Radu Gyr a publicat în 1942 (la editura Gorjan) volumul inedit Poeme de războiu (carte cenzurată).
În 1945, regimul comunist l-a încadrat în „lotul ziariștilor”, iar justiția aservită regimului comunist l-a condamnat la 12 ani de detenție politică.

 Condamnat la moarte pentru o poezie

A revenit acasă în 1956, dar, după doi ani, a fost arestat din nou și condamnat la moarte pentru poezia-manifest Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane, considerată de autorități drept mijloc de instigare la luptă împotriva regimului comunist. Pedeapsa cu moartea i se comuta la 25 de ani de muncă silnică (dar nu află aceasta decât cu 11 luni după modificarea sentinței), poetul executând 6 ani de detenție, până la amnistia generală din 1964.

 Refuzul asistenței medicale

În închisoarea din Aiud, Radu Gyr a fost supus unui regim de detenție deosebit de aspru. Doi ani din pedeapsă i-a executat purtând lanțuri grele la picioare. Când s-a îmbolnăvit grav, autoritățile i-au refuzat acordarea de asistență medicală. O mare parte din detenția de la Aiud și-a petrecut-o în celula nr. 281.

 Ultimul cuvânt al poetului în fața Tribunalului Poporului (procesul din 1945)

„Domnule Președinte, domnilor judecători ai poporului, în inchizitoriul său de joi seara (31 mai), onorata acuzare a spus răspicat: «Dacă există credință adevărată, atunci să fie absolvită». Și a mai spus acuzarea: «Sunt prăbușiri de idealuri, de credințe, dar numai pentru curați». Într-adevăr, sunt naufragii sufletești. Eu am avut o credință. Și am iubit-o. Dacă aș spune altfel, dacă aș tăgădui-o, dumneavoastră toți ar trebui să mă scuipați în obraz. Indiferent dacă această credință a mea apare, astăzi, bună sau rea, întemeiată sau greșită, ea a fost pentru mine o credință adevărată. I-am dăruit sufletul meu, i-am închinat fruntea mea. Cu atât mai intens sufăr azi, când o văd însângerată de moarte”.^[4].

 Poezia de după gratii

Creația poetului Radu Gyr avea să cunoască înălțimi nebănuite în bezna temnițelor comuniste. Evoluția poeziei sale de după gratii poate constitui un scurt istoric al acelor ani de viață inimaginabilă. Poetul scrie despre foamea permanentă, frigul cumplit, moartea ca prezență zilnică, se ceartă cu Dumnezeu, pentru ca, în final, să ajungă la liniște sufletească și la o credință adâncă, înțelegând soarta ce i-a fost rezervată și jertfa uriașă care îi stătea în față. Crezul său a devenit crezul unei întregi generații.

 Colaborarea forțată

Din 1963, după eliberarea din închisoare, a fost amenințat permanent, urmărit de Securitate și silit să colaboreze - ca și Nichifor Crainic, celălalt poet exponențial al închisorilor, sau ca preotul Ion Dumitrescu Borșa, unicul supraviețuitor postbelic al echipei legionare combatante în Spania - la Glasul Patriei (mai târziu Tribuna României), ziar publicat sub supravegherea Securității pentru românii din diasporă, în care Gyr era silit să semneze cu numele său articolele scrise).
Scos din circuitul valorilor publice în țară, a fost complet ignorat înainte de 1989, cu excepția notabilă a criticului Nicolae Manolescu, care a avut îndrăzneala să-l antologheze în 1968 în volumul al doilea din Poezia românească modernă, însă nu cu poemele cele mai reprezentative. La înmormântarea sa din cimitirul Bellu Catolic, în 1975, singurul literat care a îndrăznit să participe la ceremonia funerară și să citească din versurile lui Gyr a fost, potrivit unui martor ocular, poetul Romulus Vulpescu.

 Mărturii

• Horia Sima: „Visul lui Gyr este acela al ierahiei valorilor, care îl smulge pe individ din zoologie și-l înzestrează cu dimensiunea transcendentalului.”
• Atanasie Berzescu: „În Aiud, Radu Gyr a adus pe Iisus în celulă. L-a coborât de pe Cruce și L-a adus alături de noi pe rogojina cu libărci spre îndumnezeirea omului. El era patriarhul și îmbarbătarea deținuților din Aiud. Prin el frumosul și spiritul au continuat să lumineze în beznele adânci”. (Lacrimi și sânge)

 Opera

 Poezie

• Liniști de schituri (1924) (volumul de debut)
• Plânge Strâmbă-Lemne (1927)
• Cerbul de lumină (1928)
• Stele pentru leagăn (1936)
• Cununi uscate (1938)
• Corabia cu tufănici (1939)
• Poeme de război (1942)
• Balade (1943)

Poezia Somn este scrisa de Radu Demetrescu Gyr.Aceeasta poezie a fost publicata in anul 1936 in prima editie in volumul Stele pentru Leagan.muzicalitatea poeziei este data de rima.ritm si masura,textul poeziei este structurat in sase strofe si 24 de versuri.

 Conferințe

• Făuritorii unui ideal, București, 1932
• Studențimea și Idealul Spiritual, București, 1935
• Femeia în eroismul spiritual, moral și național, București 1936

 Prefețe

• Emil Muracade, Pulbere de stele (poeme), București, 1937
• George Șoimu, Popas în lacrimi București, 1937
• Petre Duță, Poezii patriotice București, 1937

 Alte scrieri

• Scufița roșie, 1937
• Corabia cu tufănici, 1939
• Eposul popular iugosvav, 1935 (în colaborare cu Anton Balotă)

 Volume publicate postum

• Poezii din închisori, Editura Cuvântul Românesc, Canada, 1982
• Poezii, vol. I-III (Sângele temniței, Balade, Stigmate, Lirica orală), Timișoara, Editura Marineasa, 1992-1994
• Anotimpul umbrelor, sonete și rondeluri, ediție îngrijită și postfață de Barbu Cioculescu, București, Editura Vremea, 1993
• Ultimele poeme, ediție îngrijită și postfață de Barbu Cioculescu, București, Editura Vremea, 1994
• Calendarul meu: prietenii, momente și atitudini literare, ediție îngrijită, cu o prezentare biobibliografică de Ioan Popișteanu, Constanța, Editura Ex Ponto, 1996
• Baba Cloanța Cotoroanța. Povestiri pentru copiii cuminți, Constanța, Editura Ex Ponto, 1997
• Bimbirică automobilist, ediție îngrijită de Ioan Popișteanu, Constanța, Editura Ex Ponto, 1998
• Bimbirică aviator, ediție îngrijită de Ioan Popișteanu, Constanța, Editura Ex Ponto, 1998
• Crucea din stepă. Poeme de răsboiu, ediție îngrijită și note de Ioan Popișteanu, Constanța, Editura Ex Ponto, 1998
• Pragul de piatră, poezii, București, Editura Vremea, 1998
• Balade, ediție îngrijită de Ioan Popișteanu, postfață de Adrian Popescu, Constanța, Editura Ex Ponto, 1999
• Era o cașa albă, Constanța, Editura Ex Ponto, 2000
• Liniști de schituri (versuri), București, Editura Vremea, 2000
• Sângele temniței stigmate (versuri), București, Editura Vremea, 2003

 Premii

• Premiul Societății Scriitorilor Români pentru poezie decernat de 4 ori (1926,1927,1928,1939).
• Premiul Adamachi al Academiei Române

 Bibliografie

• Adrian Popescu, Lancea frântă. Poezia lui Radu Gyr, eseu, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1995
• Ioana Cistelecan, Poezia carcerală, Pitești, Editura Paralela 45, 2000
• Dicționarul general al literaturii române, coordonator general Eugen Simion, E-K, București, Editura Univers Enciclopedic, 2005
• Claudio Mutti, Mircea Eliade, legiunea și noua inchiziție, București, Editura Vremea, 2001
• Atanasie Berzescu, Lacrimi și sânge (Memorii), Timișoara, Editura Marineasa, 1999
• Ioan Ianolide, Întoarcere la Hristos. Document pentru o lume nouă, București, Editura Cristiana, 2006
• Hotnews Sfinții închisorilor (articol 2007)
• Adevărul literar și artistic, 6 martie 1994
• Rost, nr. 14-15, aprilie-mai 2004

Despre intoleranta si liberatea gandirii ...

Am citit, ieri, în fugă, undeva pe Facebook, o frază ... n-am reţinut-o exact, doar mi-a trecut prin faţa ochilor, apoi a dispărut sau eu n-am mai ştiut unde s-o caut ... ideea era că cei care susţin monarhia ar avea un IQ subliminal, iar dreptul la vot ar trebui să-l aibă numai cei cu IQ de la un anumit % în sus ! Mai tîrziu am întors ideea pe toate feţele ... că eu mă aflam în barca celor cu int...eligenţă redusă, n-ar fi fost o problemă ... dacă e vorba de susţinătorii monarhiei, mă simt minunat, ei sunt o companie onorantă ...
Dar, asta ar însemna un fel de dictatură a unor „presupuse elite”, adică a celor care au „prea multă minte”. Prea mult, ca şi prea puţin de altfel, înseamnă înafara unui echilibru, ... aşadar o structura a cărei balanţă este din start înclinată, adica o dictatură, chiar dacă una „luminată” ... şi atunci mintea mea puţină (conform opiniei acelui domn), s-a dus către un alt personaj care visa o planetă a elitelor şi m-am, gîndit ... n-ar trebui să dăm dreptul la vot numai celor care au peste 1.80 m înălţime, părul blond şi ochii albaştrii ? Adică numai unui procent din populaţia Californiei, sau poate numai atlanţilor, daca Atlantida a existat ?! Sau, poate că gîndul vă duce şi pe voi către un alt personaj care-şi dorea o planeta populată numai de oameni blonzi cu ochi albaştrii ... sau poate că eu tocmai am înţeles esenţa ideei de echilibru, sau esenţa ideeii de democraţie ... chiar dacă eu sunt monarhistă, asta e convingerea mea şi trebuie să am dreptul de a mi-o susţine. Dar sunt dispusă să mor susţinînd dreptul celui de lingă mine, care este esenţial şi fundamental republican, de a-şi exprima liber convingerea!
A bon entendeur, salut!

Redefinirea dizabilităţii

De ce-l arătăm cu degetul,

Necruţător,

Pe cel care are un picior mai scurt ?

Nu-i mai mare defectul

De-a avea o gîndire şchioapă ?

De ce-l numim dizabilitat

Pe cel care nu aude ?

Nu–i mai mare defectul

Celui care aude numai ce-i place ?

De ce strigăm în copilărie

Uite orbul ?!

Nu-i mai nevăzător cel care

Nu vede adevărul

Deşi are vederea perfectă ?

De ce râdem

De cel care nu poate rosti cuvinte

Uitînd că mâinile lui

Când aleargă pe strunele harpei

Cântă muzică pentru îngeri ?!

De ce privim urâţenia dinafară

Ca pe un handicap

Când toată răutatea din lume

Se ascunde îndărătul

Frumuseţii din vitrină,

Iar nobleţea tace modestă

Pe rândul din spate ?!

Sarbatori Fericite !

 

Un Craciun ca in povestile copilariei si un An Nou mai bun !

La multi ani !

Merry Christmas !

Boldog Karacsonyt kivanok !

Joyeux Noel !

Povestea unui pisoiaş, sau despre Arca lui Noe şi Crăciun

Povestea unui pisoiaş, sau despre Arca lui Noe şi Crăciun

In urmă cu ceva timp în scara blocului în care locuiesc a apărut un pisoiaş, nu ştiam cine este, dar era tare blând şi cuminte; am deschis uşa şi imediat a vrut să intre în casă, părea obişnuit să facă asta. Iubitoare de pisici cum sunt mi s-a rupt sufletul cînd pisica mea, o doamnă aristocrată ce se apropie de venerabila vârstă a maturităţii, are 17 ani, a făcut un categoric “Câh” către musafirul din uşă. Dar ... ea este doar o pisică, iar eu, în ciuda convieţuirii îndelungate cu ea, n-am reuşit să învăţ limba pisicească şi nu-i pot explica faptul că un orfan nu-i ameninţă cu nimic situaţia de stăpână a casei; poziţia ei nu mă miră aşadar, cu atît mai mult cu cît, atunci cînd este vorba de animale şi oamenii se împart, belicoşi, în două tabere gata de război civil: prima tabără nu iubeşte, categoric, nici un animal, cea de-a doua se declară zgomotos ”iubitoare de animale”, iubindu-şi însă doar animalele proprii, de mare rasă şi pedigri, gata oricănd să dea afară în frig, cu o lovitura de picior, orice orfan calificîndu-l drept vagabond şi derbedeu.

De departe pisoiaşul vărgat nu era aşa ceva şi în mod evident nu ştia să se apere ... era prea prietenos, blînd şi încrezător în oameni, jungla era ceva necunoscut pentru el.

Am aflat că venea să mănînce la magazinul pentru animale din colţ şi noi încercam să-i oferim un pic de mângâiere şi un strop de lapte cald. Cine ştie ce se întîmplase cu stăpînii lui!

Intr-o zi însă inevitabilul s-a produs ... un şofer al iadului n-a pus piciorul pe frână pentru un biet pisoi şi l-a lovit! Probabil la fel ar fi făcut şi cu un om !!!

L-am căutat în zadar ... două seri am adormit cu greu gândindu-mă la acel sufleţel despre care nu mai ştiam nimic ... era oare în raiul pisicilor sau se stingea cine ştie unde, în ger, temîndu-se să se mai apropie de oameni ...

Până într-o zi, cînd am aflat că venise ... şontâc, şontâc, cu o lăbuţă ruptă în accident, se întorsese la magazinul pentru animale, ştia că acolo găseşte alinare ... şi pe bună dreptate ... a fost preluat de doctoresele de la cabinetul din vecinătate, „Ingerii lui Charlie” pentru motănelul tigrat.

Acum e la adăpost, îi e cald şi bine, mă duc din când în când să-l văd, urmează să fie operat la lăbuţa ruptă şi castrat ... apoi însă, are nevoie de stăpâni şi de o casă pentru totdeauna ...

Poate nu-i scriam povestea dacă nu era decembrie şi nu era Crăciun ... Doamne, Doamne a spus că în Arca lui Noe trebuie să fie din toate animalele cîte două, adică EL le-a făcut şi pe animăluţe şi a vrut să aibă locul lor pe Pământ, EL n-a vrut să împărăţim doar noi, oamenii acest Pământ ! Atunci înseamnă că există şi un Crăciun al animalelor şi trebuie ca Moşul acesta să-i aducă un stăpân motănelului tigrat ... altfel nu este dreptate în lume!

Şi iarăşi poate nu vă spuneam povestea dacă nu mi s-ar fi întîmplat de curînd şi mie ... am avut doi cîini, Bobi şi Roni ... Roni s-a îmbolnăvit şi, cu toată durerea din suflet, am fost nevoiţi să-l adormim ... după plecarea lui Roni, foarte repede, am aflat tot de pe net că Zeta, o căţeluşă lup alsacian, este pentru a doua oară orfană ... am adoptat-o pe Zeta, acum este fericită şi veselă ... dovadă că se poate ...

Motănelul tigrat a primit de la Doamne Doamne a doua şansă ... acum trebuie să primească, de la noi, o familie!

Spuneţi şi voi mai departe povestea aceasta, poate Moş Crăciun îşi va întoarce chipul spre motănelul tigrat, sau, mai simplu, poate nişte părinţi vor vrea să le dăruiască copiilor un motănel cu o poveste despre magia Crăciunului şi despre dragostea de animale!

Eu sau Big Brother Facebook

Eu sau Facebook

Cu ceva vreme în urmă mă declaram fan Facebook zicînd că-mi vine Face-ul ca o mănuşă … şi cam aşa părea … e corespondenţă, e conversaţie, e lume multă şi informaţie aşijderea, sunt prieteni şi stai tot timpul “in priză”, adică eşti ¨up to date¨ …

Toate bune şi frumoase pînă într-o zi cînd primesc un mesaj că cineva a deschis ¨your greeting card¨ şi-mi mulţumeşte … în general îmi felicit prietenii de ziua lor prin viu grai, aşa îmi place, aşa cred că este frumos, mi-e drag să aud vocile prietenilor mei de ziua mea şi de zilele lor … pe facebook trimit mesaje scrise cu mânuţa mea pentru că le vreau personale, nu formalist politicoase … aşadar m-am mirat la primul mesaj, zicând că poate am fost confundată … la al doilea, am devenit deja mai atentă … şi-am constatat că da, trimit nişte greeting card-uri … adică NU, eu nu trimit … Facebook are grijă şi trimite în numele meu ilustrate de felicitare cu balonaşe colorate tuturor prietenilor mei de pe Facebook. Şi-atunci i-am condamnat pe toţi la … felicitare ! Cam aşa s-a întîmplat … am primit o dată o felicitare, mi-a plăcut, am fost întrebată dacă vreau să trimit şi eu felicitări prietenilor mei, am spus da, crezând că v-a trebui să procedez ca de obicei : alegi felicitarea, alegi melodia, adaugi un mesaj şi dai SEND! Ei bine, NU!

Acest Big Brother numit Faceboc mă scuteşte de toate aceste gesturi, le face în locul meu şi vă trimite în numele meu balonaşe colorate de zilele voastre!

M-am liniştit … pot să fiu neglijentă, uitucă, să n-am chef să scriu, să nu vreau să vă felicit, să mor pur şi simplu iar Facebook va continua să vă felicite în numele meu, pentru că nu cred că s-ar gîndi cineva să-l oprească. Are şi alte aplicaţii care vă trimit felicitări cu orice ocazie, de Crăciun, de Anul Nou …

Glumeam cîndva cu un bun prieten şi spuneam ¨n-ai cont pe facebook, nu exişti …¨.

Eu am cont pe Facebook , ce nevoie mai am de mine ???Ei bine, până aici!

Dacă veţi mai primi balonaşe colorate de zilele voastre … enjoy! Dar să ştiţi că nu vi le-am trimis eu , ci Big Brother, dacă nu reuşesc să-l dezactivez!

 

Iar acum mă duc să-l caut pe BB şi să-i vin de hac, înainte să înceapă să semene din ce în ce mai mult cu Creatura, stiţi voi, filmul acela SF …

Pisica alba

Pisica albă
( poem pentru Facebook)
M-am crucificat,
Pe mine şi poezia mea,
Pe pereţi virtuali.
Cuvintelor mele nu le place
Mirosul de sînge proaspăt,
Nici gustul coclit al minciunii.
Se-mperechează isteric cîte două
Schimbînd între ele rime,
Intr-un apoteotic
Distih fără conţinut.
Pisica albă toarce-un blestem.
Eu îl transcriu
Pe-o coală de hîrtie,
Albă,
Ca blana pisicii albe.

Parodie la Mihai Ursachi

Un om avea un sanctuar

Și l-a pângărit.

Cui îi pasă ?

CONFESIUNE

Am adormit la liziera vieţii,

La vama dintre om şi plantă

Pe marginea unui vis.

M –am învelit în aşternut de cîntec

Din flautul zeului Pan.

Nu mai ştiu dacă respir oxigen

Şi-l ard în căminul visului

Hrănindu-mă,

Sau ard pădurea din vis

Hrănind omenirea cu oxigen.

Am adormit la hotarul

Dintre azi şi mîine,

Şi nu-mi mai aduc aminte, dacă

Shakespeare a scris

Visul unei nopţi de vară

In visul meu, sau asta se-ntîmpla

Inainte s-adorm.

In vis mi-e teamă că la trezire

Nu voi mai găsi hîrtie şi creion.

Mi-e teamă că va trebui să scriu numai

In calculatorul pe care, între timp,

L –a inventat Jules Verne

Şi n-am să nimeresc cu degetele tastatura.

Mi-e teamă că va trebui să folosesc

Un deget pentru fiecare literă,

Un veac de singurătate

Pentru fiecare vers.

Mă tem, în vis, că n-au să-mi ajungă

Mîinile, n-am decît două şi doar

Zece degete.

Mă tem în vis că mă voi trezi

Şi voi fi doar o pagină albă.

In fiecare vis mă tem

Că doar am visat

Că pot să scriu.