Ion D. Sîrbu este, indiscutabil, marea revelație a literaturii noastre de după 1989. Adio, Europa ! și Jurnalul unui jurnalist fără jurnal reprezintă suprema ( deocamdată )răzbunare a libertății de spirit autohton pe experimentul comunist hărăzit acestei părți de lume. Mia de pagini a acestui roman intitulat inițial La condition roumaine rezumă delirant și ludic o epocă ți-o lume într-un paradoxal și copleșitor amestec de Kafka, Ilf și Petrov, de Nietzsch și Gogol, de Caragiale și Cioran, fiind nu doar oglinda nastratinesc-reflectantă, monstruos-ubuescă a fanariotismului ceaușist, dar și o crudă ipăostază a esenței carnavalului românesc. Adio, Europa ! este o sumă de situații epic-teatrale-sociologice de suculență realist-absurdă prin care Isarlîkul ( Craiova ) devine omphalosul unei Românii de bîlci fantast, de pitoresc amarnic și crud pînă la visceralizare.Postări populare
-
“Când moare un ACTOR, este un OM mai puţin pe scenă. Nu am pierdut nic... -
Eu sau Facebook Cu ceva vreme în urmă mă declaram fan Facebook zicînd că-mi vine Face-ul ca o mănuşă … şi cam aşa părea … e corespondenţă, ...
-
Condiția intelectualului . Intr-un studiu scris în 1945, încercam , prin mijloace simple, eseistice, să aplic cele cîteva puncte de r...
duminică, 8 mai 2011
Lumea despre I. D. Sîrbu
Ion D. Sîrbu este, indiscutabil, marea revelație a literaturii noastre de după 1989. Adio, Europa ! și Jurnalul unui jurnalist fără jurnal reprezintă suprema ( deocamdată )răzbunare a libertății de spirit autohton pe experimentul comunist hărăzit acestei părți de lume. Mia de pagini a acestui roman intitulat inițial La condition roumaine rezumă delirant și ludic o epocă ți-o lume într-un paradoxal și copleșitor amestec de Kafka, Ilf și Petrov, de Nietzsch și Gogol, de Caragiale și Cioran, fiind nu doar oglinda nastratinesc-reflectantă, monstruos-ubuescă a fanariotismului ceaușist, dar și o crudă ipăostază a esenței carnavalului românesc. Adio, Europa ! este o sumă de situații epic-teatrale-sociologice de suculență realist-absurdă prin care Isarlîkul ( Craiova ) devine omphalosul unei Românii de bîlci fantast, de pitoresc amarnic și crud pînă la visceralizare.
