Haiku

Acolo, atunci,

Miez fierbinte răbufnind

Moarte tăcută.

6 August - Imnul minerilor

În fund de munţi noi des intram,

Cu „NOROC BUN” ne salutam!

Şi când ieşim din sânul lor,

Noi tot „NOROC” strigam in cor!

În mina-i Dumnezeu cu noi ,

Afara-s grijuri şi nevoi!

Deasupra noastră n-avem cer,

C-aşa e viata de miner!

Când plini de praf cu paşi trudiţi,

Ieşim din mina obosiţi,

Ne doare ca-n lumina sa

Pământul ţine-o lume rea.

De-atâtea grijuri si nevoi

Noi ne întoarcem înapoi,

În lumea noastră far-de cer

C-aşa e viata de miner!

Şi moartea vine tot mai des

Să vadă ce-are de cules,

Din lumea noastră far-de cer,

C-aşa e viata de miner!

ID Sîrbu Valea Jiului - O cetate de suflete tari - în vol Atlet al Mizeriei - In loc de autobiografie

"... Dedicînd acestă carte sorei mele, m-am achitat ¨moral¨ de niște ¨datorii¨ . Sora mea reprezintă jertfa prin care eu am ajuns la luminile filozofiei și literaturii. Mamei mele – s-o fotografiați, figura ei exprimă toată istoria Văii Jiului – i-am pus numele pe o carte. De ce plânge mama ?, piesa mea, Frunze care ard, pe care o veți vedea la televiziune, e  dedicată memoriei bunului meu tată. [ ... ] Toată Valea Jiului e o familie mare. Și eu, în fond, mi-am dedicat cărțile, piesele, filmele acestei mari familii căreia îi datorez totul: mândria, înțelepciunea, răbdarea, munca, speranța ... Tot!"

                                      

Presa noastră cea de toate zilele

Eu nu am nevoie să ascult revista presei. In fiecare dimineaţă, la cafea, mama mea îmi face o revistă a presei absolut originală, ironică, amuzantă, profundă şi prin acest din urmă atribut, tristă. Mama, trecută prin toate registrele lecturii, de la Octavian Paler la Dan Lungu, face cea mai echilibrată judecată a presei, fără părtinire, fără ranchiună, fără profesională invidie; mama doar relatează ce vede şi citeşte zilnic. O ascult, de obicei, mai mult sau mai puţin atent, aşa cum facem fiecare cu părinţii, afişîndu-ne, mai degrabă, obsedantele preocupări ale vieţii cotidiene decît interesul pentru zisele lor. Azi însă, mi-a atras atenţia modul punctual în care înţeleapta mea mamă îmi cita obiectivele majore ale luptei de presă, pentru că, în fond, goana după senzaţional, după întietate la publicare, după comercial mai mult decît după valoare, seamănă mai mult a luptă decît a presă.

Aşadar care erau subiectele mamei. Punctual:

1. Debarcarea americanilor la Deveselu
2. Constantin Brăncuşi
3. Documentele Cioran

1. Auzisem şi citisem şi eu cîte ceva din presa zilei de ieri ... debarcarea americanilor sigur, ţine prima pagina a ziarelor şi cum de nu; în fond de vreo 20 de ani tot vorbim de ”trădarea americanilor”, pe care i-am aşteptat vreo 50 de ani, ei întîrziind să vină ... apoi au venit şi am inceput să dezvoltăm un alt sentiment, antiamerican, de data aceasta, de parcă am fi sintetizat un fel de anticorpi faţă de marea naţiune de dincolo de ocean. Mie, debarcarea la Deveselu mi se pare un lucru serios ... ieri însă, urmărind relatările posturilor de televiziune, mi s-a părut că urmăresc o parodie la un eveniment aşteptat. Am auzit păreri pro şi contra cu duiumul, am auzit indignatul ¨de ce nu ne-au întrebat pe noi ?¨, dar mai ales, am asistat la relatări ample ale opiniei localnicilor despre cum ne va schimba viaţa aşezarea americanului în coasta romånului oltean. De aici începe mirarea , chiar stupefacţia mea. Au curs asocierile ... cu pepenele romănesc , cu prazul oltenesc, cu căruţa cu proşti de la Caracal. Era dulce amar gustul văicărelii localnice, condimentate cu total neinspiratele asocieri făcute de reorterii TV. Mă simţeam din nou ca în Caragiale, gîndind că tot romănul s-a născut poet şi că poate ”miştocăreala” televizată ar trebui ridicată la rang de ocupaţiune naţională. Pentru că deja nu mai pot spune că romănul ştie să facă haz de necaz în orice situaţie. Asta era valabil pe vremea cînd stăteam la cozi şi năşteam bancuri cu Bulă ... şi Doamne Iartă-mă, bancurile cu Bulă aveau un dram de haz şi un dram de inteligenţă ... ceea ce auzim astăzi şi din păcate , nu la cozi, ci în media, nu numai că nu atinge noţiunea de haz, dar îmi pare a fi doar o miştocăreală ieftină şi agramată, pe marginea oricărui subiect, de la alianţa NATO pînă la cataclismul din Japonia. Nici nu vreau să mă mai gîndesc la comentatorii de profesie care se pricep la toate de la reţeta de pască pînă la tratatele internaţionale, la fel de prost la toate, dar nu se sfiesc a fi zilnic pe ecrane.

2. Constantin Brăncuşi face de o bucată de vreme obiectul unei preocupări nobile, poate, de a înfiinţa un muzeu pe locurile sale natale din Gorj. Face domnul Tatulici o emisiune, în care, de 1 Mai muncitoresc apare la Tirgu - Jiu, împreună cu micul Titulescu, făcîndu-şi amîndoi un pic de imagine; că tot era un eveniment important canonizarea Sfîntului Irodion la mănăstirea Lainici şi domnul Ponta deputat de Gorj, de ce să nu-l folosim un pic în scop electoral ? Şi dacă în aceeaşi emisiune putem susţine şi înfiinţarea muzeului Brăncuşi de ce să nu ne condimentăm imaginea cu un dram de cultură?! Nu contează că apetitul pentru oameni şi locuri ţine exact cît momentul festiv şi baia de mulţime ... de ce spun asta ? Pentru că am mai văzut emisiunea aceasta cu ocazia unui trist eveniment: explozia de la Mina Petrila din 2008 ... muriseră treisprezece mineri atunci, acolo şi vreo trei zile au avut parte acele locuri de emisiuni lacrimogene şi pline de solidaritate ... dar ca orice minune romănească şi asta a ţinut trei zile ... apoi s-a aşternut tăcerea ... a mai trecut domnul Tatulici prin valea Jiului de atunci ? Stie domnia sa ce se mai întîmplă pe acolo ? Are idee domnia sa idee că acolo există viaţă şi lăudabile evenimente culturale ? Nu ! Categoric nu, pentru simplul motiv că nu-l interesează. NU ne dorim evenimente nefericite care să-i aducă din nou emisiunea în valea Jiului!

Iar Brăncuşi ... aparţine lumii întregi de-acum, n-avem noi nici un merit în asta ... din păcate ne amintim de marile noastre valori doar în momentul în care prin moarte, sau pribegire se duc pe alte meleaguri, mai primitoare ... Eu ştiu că nimeni nu e profet în ţara lui, dar asta nu ne scuză de a nu reuşi să depăşim această stare de prostire, de ignorare a valorii.

Constantin Brăncuşi a ales să trăiască în Franţa, aparţine de acum lumii...

3. Emil Cioran a ales şi el să trăiască în altă parte ... Nu ştiu dacă i-a fost grea sau uşoară alegerea ... eu care am rămas, înghiţind în mod laş salamul cu soia, cred că i-a fost grea, dar şi mai grea, probabil, nerecunoaşterea în propria ţară!

Ne-am trezit într-o profundă indignare cînd manuscrisele lui Cioran s-au vîndut dincolo de ocean ... ne-am trezit indignaţi pentru că ele erau ¨un bun naţional¨, dar ne-am gîndit oare cît de bine s-a simţit Cioran în ţara lui ?

Ne întrebăm oare, vreodată, dacă aceşti oameni care au luat calea exilului, ar vrea să fie consideraţi un bun naţional, al nostru, al românilor, abia după ce o lume întreagă îi recunoaşte ca valori de patrimoniu universal?

http://videonews.antena3.ro/action/viewvideo/805072/Promo-In-premiera-O-poveste-despre-cum-stie-Romania-sa-si-distruga-simbolurile/

Haiku

Cireș înflorit
Din inima versului,
Poem pentru noi.

ID Sîrbu: Șoarecele B. Colonia - II. Fără lună

"N-aveam nici zece ani cînd am aflat că verii mei se pregătesc pentru o vînătoare de noapte. Nu știu cum am reușit să-i conving să mă ia și pe mine ...
- Fii atent , puștiule! La ora asta, broaștele își dorm somnul de iarnă. Acum au carnea cea mai bună: e curată și odihnită.
Stam în întuneric, tremuram puțin, țineam lampa așa cum mă învățaseră ...
Atunci am zărit prima broască. Mi s-a părut splendidă, lungă, elastică. Hîrști! făcu carnea retezată din șold. Nu puteam. Mi-era frică, plîngeam ca un prost, de n-aș fi avut lampa pe cap aș fi luat-o la goană. Ghilotina tăia continuu, auzeam hîrști, hîrști ...
Nu știu ce-am vorbit în timpul bolii, dar cînd mi-am revenit, verii mei amîndoi ( aduși cu forța de tata )erau lîngă patul meu și îngrijorați, fericiți de parcă ar fi scăpat de o pedeapsă, îmi spuneau:
- Fii fără grijă: le-am adunat, le-am îngropat cum se cuvine. Ai avut dreptate, aveau mîinile împreunate ca pentru rugăciune. Ele se închină la lună, dar tu nu ai nici o vină, n-ai făcut decît să ții lampa ... Așa e viața, fir-ar a dracului, fiecare cu luna lui, fiecare cu soarta ce-o are ...Mama ta a ars cărbuni, le-a stropit mormintele, sufletele lor s-au întors în apoi în somnul bălții ..."

Constantin Brancuși

In ultima vreme am primit această invitaţie de mai multe ori
 Sustineti infiintarea muzeului Constantin Brancusi

Sigur, am susţinut şi la rîndul meu, am invitat pe alţii la susţinerea cauzei, dar mi-am şi amintit cîteva lucruri frumoase şi amuzante despre coloana infinitului ...
M-am gîndit să nu le păstrez numai pentru mine ...
Constantin Bracusi si ID Sirbu ... in ''RECURS LA METODA COPILARIEI LUCIDE'' cartea lui ... ID Sirbu, un proiect realizat de Ion Barbu. Coloana infinita a fost realizata la uzinele URUMP ( asa le-am cunoscut noi ), in Petrosani ...

O carte pe lună

In luna martie, editura Brumar de la Timișoara a lansat cartea ’’CIND MEDICINA E NEPUTINCIOASĂ’’. Este cartea unui confrate de-al nostru, Profesorul Doctor DAN V POENARU, prorectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Timişoara, șeful Clinicii de Ortopedie și Traumatologie II din cadrul Spitalului Universitar Timișoara, membru titular al Academiei de Stiinţe Medicale.
Cartea cuprinde douăsprezece povești redate cu umorul Profesorului  Poenaru, care, de altfel, nu se află la prima abatere într-ale scrisului; în afara celor 27 de tratate, monografii şi cursuri universitare, Profesorul Poenaru este şi autorul a cinci cărți de beletristică: "Cu paşi mărunţi prin comedia umană" Timişoara-1999, "Istoria ortopediei din Banat’’ 2000, "Profesiunea mea în şi dincolo de cuvinte" Timişoara 2007, "Momente din istoria ortopediei" 2003, "Pentru că îmi dă mîna" Timişoara 2008.

Cele douăsprezece povești, pe care, recunosc, le-am citit dintr-o suflare, par a fi proaspăt scoase din viața noastră de toate zilele; citindu-le m-am dus inevitabil cu gîndul la nenumăratele situații în care, noi medicii, sîntem salvați de un dram de umor …

 Pentru a ne delecta pe deplin, cele douăsprezece poveşti sînt condimentate cu tot atîtea ilustraţii ale celebrului caricaturist Ion Barbu.

Cu umorul subtil și abisal cu care ne-a obișnuit, Maestrul ne dovedește încă o dată dacă, mai era nevoie, că nimic din ce este “medical” nu-i este străin, invitîndu-ne parcă nu doar la râs ci și la matură meditație asupra breslei.

Mai mult încă, proaspăta apariție editorială se bucură de o prefață inspirată și generoasă, semnată de poetul Robert Șerban , din care vă redau cîteva paragrafe, suficiente cred, pentru a vă deschide apetitul pentru lectură:

*M-am întrebat deseori cum de reușesc medicii să-și păstreze cumpătul și mintea întreagă după ce văd, majoritatea dintre ei, cam în fiecare zi, oameni în suferință …

Nu poți să fii om, cu atît mai puțin rudă cu Hipocrate, dacă n-ai o doză de umor …

… în locul umorului negru sau al celui nebun, prefer umorul sănătos … E cert că el are efecte terapeutice. Eu, de exemplu, după ce am citit "Cind medicina e neputincioasă’’, m-am simțit mult mai bine.*

Cu așa recomandări, nu-mi mai rămîne decît să vă urez lectură plăcută !

''Ion cel schimbat'' din ID Sîrbu Povestiri petrilene

 ... A bătut odată, a bătut de două ori, abia la a treia bătaie s-a auzit muntele mișcînd. S-a deschis o  poartă și-n poartă i-a apărut Taica. Taica Parîngu.
- Tu ești Ioane ? ... De ce-mi tulburi somnul ?
- Iartă-mă Taică, ... Am venit să mă dezlegi.
- Vrei să cobori ?
- Da, i-a zis Ion, trebuie să cobor.
- Dar știi că întoarcere nu este ?
- Știu.
- Și cunoști prețul de dezlegare ?
 - Cunosc ... [...]
Dar numai era Ion cel vechi. Era schimbat.
Ei, și așa a ajuns Ion al nostru în Petrila. S-a făcut miner, s-a însurat. [ ... ] A muncit din greu, au trecut anii și a îmbătrînit. [...]
Și-a adunat ortacii, le-a făcut cinste și la urmă le-a spus: ... ''vreau să plec înapoi pe muntele unde m-am născut''. 
[...] A bătut o dată, a bătut a doua oară. La a treia bătaie, s-a mișcat muntele și huruind s-a deschis poarta.
- De ce-ai venit Ioane ? Ți-am spus că nu-i întoarcere ...
- Taică am venit să mor. Ajută-mă... [...]
- Bine Ioane, să-ți dau înapoi sufletul. Ca să poți muri. Pe care-l vrei ? Cel de-aici, sau cel de jos ?[...]
- Taică, dă-mi-le pe amîndouă. Că-n inimă încap.
Și de atunci , la noi în Petrila, umblă vorba asta: ´´ăsta-i Ion cel schimbat´´ sau ´´ăsta-i Ion cel cu două suflete''
http://www.youtube.com/watch?v=FI8AGNkFIRE&feature=player_embedded