''... Călătoresc pe clasa a doua, ca să fac o baie în acest mod foarte levantin de a comunica; oamenii nu pot să nu-și povestească ale vieții valuri, cu excepția Ardealului de Nord ( în trenurile de aici se mîrîie și se înjură numai ), în Moldova, Oltenia se povestește și se rîde. Țin minte frontul; dacă întrebai un neamț de este însurat, el scotea o fotografie de familie și ți-o arăta, explicînd pe scurt legenda ei; asta e Mama, asta e Nevastă-mea, aceștia sînt copiii. Atît. Dacă întrebai un oltean ( sau chiar mărginean ), nu avea fotografie, dar era în stare, zile întregi să-ți povestească mereu și mereu altfel despre acest pumn de amintire de sub inimă. Cineva spunea că va trebui să avem și un cincinal în care să ne povestim totul; fiecare, fiecăruia, sine ira et memoria. ( ... ) Liberalismul luminat al Europei( din bibliotecile citite de noi) este un fenomen de miracol și unicitate; dogmatismul fanatic și cruzimea circumucigașă este categoria ce stăpînește azi lumea; sînt îngrozit de ce se întîmplă în Liban, de ce sînt capabili evreii, de ayatollah, de brigăzile de stînga și de dreapta. Am făcut războiul (trei ani linia I), dar eu, fără să fi fost un creștin habotnic, din instinct kantian, nu am tras niciodata cu pușca. Am avut onoarea sau presimțirea că Arma Modernă ( o sabie e altceva; doi inși se bat cu arme egale), un pistol mitralieră e sfîrșitul Comunei din Paris și al atacului Palatului de Iarnă. O grupă de pușcași marini sau un comando bine instruit poate ține în loc întreaga Internațională a II-a (asta era vorba tatălui meu). Jandarmul înarmat, spunea tot el, este dușmanul de moarte al clasei muncitoare. (...) Cred că voi scrie, acum că am terminat podul meu peste Drina (mereu simt invitația ta de a citi pe acest mare scriitor sîrb Yvo Andrici), cred că mă apuc (am și un contract față de o editură) să scriu o carte despre tatăl meu, un proletar biedermayer, de o mare cinste și naivitate. Cartea se va intitula ‚’’Portretul tatălui la bătrînețe’’ și o voi scrie exact la vîrsta la care tata a murit de dorul meu (67 de ani), în 1961.''
Memorialul Ion D. Sirbu
