Zilele orașului Petrila - Nirvana Socială

La sfîrșitul săptămînii trecute s-au desfășurat la Petrila, sub bagheta Maestrului Ion Barbu, așa cum ne-am obișnuit deja, zilele orașului. Legate de ziua de 28 iunie cînd s-a născut scriitorul Ion Dezideriu Sîrbu, sărbătorile s-au bucurat de oaspeți dragi, de muzică bună, de happeninguri cu copiii de la Casa Memorială, de concurs de poezie în Peștera Bolii, chiar si de teatru în aer liber.

S-a lansat și numărul 6 al ziarului  NIRVANA SOCIALA, ¨ ziar de perete al celor puși la perete ¨ editat de Societatea Culturală Condiția Română.

Ziarul prezintă pe prima pagină ¨Proclamația de la Petrila¨ - ¨un proiect pentru starea de sărbătoare a orașului Petrila¨  în care autorii sugerează  autorităților instituirea sărbătorilor orașului, sub denumirea ¨Zilele orașului Petrila¨ .

Sărbătorile ar trebui să cuprindă ziua de 29 iunie, drept sărbătoare a Hramului Orașului Petrila (propunere argumentată prin faptul că numele orașului nu poate veni decît de la SFÂNTUL PETRU, despre care povestirea lui Ion D. Sîrbu Sfântul Petru în Petrila spune că, nu doar  a stat 7 ani în Petrila, dar a și muncit în subteranele ei) și ziua de 28 iunie, ziua de naștere a brandului orașului, scriitorul Ion D. Sîrbu.

Așa să ne ajute Dumnezeu ! - și să-i lumineze pe diriguitori ... să se împlinească urarea pe care scriitorul Radu Tudoran o face pe prima pagină a revistei.

 Revista găzduiește și alte proiecte, sugestii, menite a înfăptui schimbarea la față a orașului, sperînd a-l face din nou ¨o lume ce nu seamănă cu nici un alt loc din tară, cu nici o așezare posibilă, cu nimic și cu nimeni de nicăieri¨ așa cum spunea Ion D. Sîrbu:

Circuitul intersecțiilor în natura Petrilei - este un proiect imaginat de Ion Barbu, ¨acționînd pentru recuperarea valorilor orașului Petrila, înțelegînd să le poziționeze exact în locul pe care îl binemerit㨠. Proiectul propune definirea intersecțiilor mari ale orașului prin numele a trei personalități marcante pentru patrimoniul cultural al României care s-au născut și au trăit în Petrila.

Este vorba despre

LUDOVIC BACS  dirijorul ORCHESTREI NAȚIONALE RADIO, născut în 1930 la Petrila,

DINU APETREI  1955 - 1994, actor, născut la Petrila

JOZSEF  KAPPL  compozitor și basist român, celebru ca membru al trupei Phoenix, născut în 1950 la Petrila.

Parcul Cultural este o altă propunere, cu atît mai mult cu cît acesta a existat în vremurile de început ale mineritului în Petrila, numindu-se inițial Grădina Publică Nicolae Teodorescu.

Schimbarea aspectului actual al cimitirului din Petrila, că doar, vorba unui cetățean al orașului, ¨pendinte rău de Petrila¨, <<Petrila este orașul care începe și se termină cu un cimitir. Depinde de unde ¨vii¨sau de unde ¨morți¨ ...>>, dar și denumirea lui printr-o sintagmă a scriitorului Ion D. Sîrbu ¨EU SUNT EPILOGUL !¨

Sînt prezenți în paginile revistei Cetățenii de aur ai Coloniei Literare Petrila, cei care au onorat prin prezența și prietenia lor colonia.

Au fost aici poetul Șerban Foarță, poetul Robert Șerban, Nucu Pandrea și Dinu Olărașu, artista plastică Petra Marian care a venit tocmai din arhipelagul Caraibelor; au venit și vechi și dragi prieteni ai coloniei, Fundația Tășuleasa Social și Cosmin Bumbuț, autorul a nenumărate fotografii memorabile ale Petrilei.Au fost și actorii trupei de teatru AUĂLEU TEATRU din Timișoara care au realizat o premieră absolută în istoria orașului, primul teatru în stradă din istoria Petrilei. A fost și Centrul de Introspecție Vizuală din nou la Petrila.

Pe toți îi întîlnim în paginile revistei.

Ne mai răsfață cu cuvinte frumoase poeta Elena Stefănescu și scriitoarea Doina Jela.

Aflăm și despre apropiata lansare a volumului Zidul de sticlă – Ion D. Sîrbu în arhivele Securității, o carte eveniment semnată de Clara Mareș.

Avem și ¨Petrila, personaj de poveste¨, o cronică la romanul lui Răzvan Rădulescu Teodosie cel Mic, in care, fără glumă, Petrila chiar este personaj de poveste.

Avem și interviu cu Ludovic Bacs care deapănă amintiri despre o Petrilă înfloritoare în care toată lumea trăia ca într-o familie mare ?!

Cu infinită tristețe privim, doar în revistă de acum, chipul unuia dintre cei mai mari prieteni ai coloniei,  Ion Zubașcu, poetul care spunea ¨am trăit tot ce se putea trăi într-o viață încercată de om/ ca poezia mea să fie deplină nu mi-a mai rămas decît moartea¨

Dar, pentru a ne șterge lacrima, ne zîmbesc din paginile revistei copiii de la Petrila, cei care au defilat cu decalogurile lui Ion D. Sîrbu și Octavian Paler pe străzile orașului, au scris și au lansat la apă în Peștera Bolii bărcuțele cu poezii.

A, să nu uit, cîștigătorul celui mai cinstit concurs de poezie, singurul în care jurizarea a făcut-o mama natură prin curgerea rîului Galbena din Peștera Bolii, a fost poetul Mihai Ursachi cu poezia

’’Post scriptum. Transversaliile mari sau cele patru estetici. Poezie pe care a scris-o magistrul Ursachi pe cînd se credea pelican’’

Un om din Tecuci avea un motor   

dar nu i-a folosit la nimic.'' 

Ar mai fi oare ceva de spus ... dacă da, cu siguranță veți găsi totul în paginile revistei pe care vă invit să o citiți urmînd link-ul de mai jos:
http://issuu.com/ocsike/docs/nirvana_sociala_no_6?mode=embed&layout=http%3A%2F%2Fskin.issuu.com%2Fv%2Flight%2Flayout.xml&showFlipBtn=true



 LECTURĂ PLĂCUTĂ !

Plec sa-mi incarc bateriile, acasa ... la mama !

Mama

chipul și mîinile Mamei

nici o clipă uitate, niciodată îndeajuns

sărutate.

ai vrea să-i spui

sărut mâna, Mamă !

și n-o faci azi și nici mîine

pentru că EA este aici,

iar tu te amăgești spunînd că va fi întotdeauna,

pentru că EA, este Mama,

te gîtuie spaima, îți îneacă cuvîntul

deschizi gura s-o spui și sunetu-i mort.

și-ntr-o zi o spui ... privind un tablou

și spui din nou și din nou,

sărut mâna, Mamă!

și-o spui amintirii.

Strivești lacrima în colțul ochiului

și strîngi în pumn petale de floare uscată.

Sărut mâna, Mamă !

Spui, privind către cer,

și-un nor scutură lacrimi

și-un fluture -ți mîngîie obrazul !

La 28 iunie 1919, în colonia minieră Petrila se naște Ion Dezideriu Sîrbu

Ion D. Sîrbu s-a născut, așa cum povestește, la 28 iunie 1919, într-o zi <<de pomină>>, la Petrila.
Am putea povesti și repovesti tot ce știm, ce am citit, sau ce am auzit prin viu grai, despre scriitorul Ion D. Sîrbu ... poate că așa s-ar cuveni în această zi ... dar, așa cum spune un alt cetățean de vază al coloniei miniere Petrila, dirijorul Ludovic Bacs, atunci cînd vorbeai cu Gary, <<te lua cu el, uitai să mai scoți și tu o vorbă>> , aș spune eu...  atunci cînd vorbește Ion D. Sîrbu și viorile tac ...
Să-l ascultăm ...


¨M-am născut, așadar, în <<colonia>> (nu comuna: Nota bene !) Petrila, la 28 iunie 1919.

 ( O dată <<de pomină>>, povestea rîzînd tatăl meu, deoarece în aceeași zi, la aceeași oră, împlinindu-se fix cinci ani de la atentatul de la Sarajevo, s-a semnat tratatul de la Versailles: a doua zi, pe dealul Livezeni, sub Parâng, cum era și firesc, se organizase prima <<nedeie>> a României Mari, tata s-a dus să facă cinste ortacilor săi, seara s-a întors cu hainele ferfeniță, plin de vînătăi. Vesel, povestea: <<Nici n-au terminat popii cu slujbele- și s-a încins bătaia: s-au bătut românii cu ungurii, regățenii cu ardelenii, ortodocșii cu greco-catolicii, catolicii cu reformații, muncitorii cu domnii, socialiștii vechi cu socialiștii noi... Am încercat să-i împac – n-am reușit!>>¨ 

ID Sîrbu – ’’In loc de autobiografie’’

¨Tatăl meu era unicul fiu al lui Nicolae Sîrbu, miner analfabet, singurul din imensa noastră familie care nu știa decît românește. Eram a cincea generație de mineri, se pare că strămoșii neamului Sîrbilor au venit, prin 1860, de prin părțile Bradului (Cristior, Gura-Barza).

Tatăl meu vorbea curent și egal cele trei limbi ale coloniei ( româna, maghiara, nemțeasca, în ambele lor forme: <<cea de mină și cea de casină>>), citea și cînta în ele, pe stradă și acasă, conversa ca și mama întotdeauna în limba celui cu care se întîlnea. Era cîntăreț și chefliu, îi plăcea să organizeze baluri; ca să fie pace le deschidea cu <<țarina de la Abrud>>, continua cu csardașul și cu <<Steyerisch>> ... era copilăros, naiv, un romantic de baricade.¨

ID Sîrbu – ’’In loc de autobiografie’’

Mama mea se trăgea din coloniștii aduși de Maria Tereza în Banat. După tată era germană, după mamă era cehoaică, vorbea ambele limbi (în dialect). Ea se considera ¨bemoaică¨, ceea ce , în graiul bănățean, însemna <<von Bohmen>> - din Boemia. Ca fată s-a numit Katherine Glaser, surorile o strigau fie Kathi, fie Kacena, pe cehește ...¨

¨Mama, în fiecare seară, după ce ne culca, pleca, nu în vizită, ci <<în povești>>. [...] Mama, catolică rurală, bătea regulat, pe jos, lungile ei pelerinaje: la Lupeni, Hațeg, Radna. Venea obosită, dar fericită. Plină de lumină.¨

’’La filme, cînd eram copil, mergeam cu Mama: ea mă ținea de mînă pe întuneric, eu îi citeam la ureche textul. Și acum îi simt mîna, e lîngă mine ...’’   ’’Am ieșit în 1963 – am primit domiciliu la Petrila... Mama mă aștepta în casa în care  mă născusem; am lucrat ca vagonetar pînă în primăvara lui 1964... ’’ [...] ’’Mamei mele – s-o fotografiați, figura ei exprimă toată istoria Văii Jiului – i-am pus numele pe o carte, De ce plînge mama?.’’

ID Sîrbu – ’’Jurnalul unui jurnalist fără jurnal’’ și ’’Scrisori către bunul Dumnezeu și alte texte’’

In concediile sale, Tata pleca <<la coasă>>, la momârlani. Stătea cîte două săptămîni la Băniţa, Baru-Mare sau Merișor.¨

ID Sîrbu – ’’In loc de autobiografie’’

’’Toată Valea Jiului e o familie mare. Și eu, în fond, mi-am dedicat cărțile,piesele, filmele acestei mari familii căreia îi datorez totul: mâdria, înțelepciunea, răbdarea, munca, speranța ... Tot!’’ 

(ID Sîrbu ’’Valea Jiului, o cetate de suflete tari’’ interviu consemnat de Bujor Bogdan în Steagul Roșu, Petroșani 12 ianuarie 1974, inclus în vol. ’’Atlet al mizeriei – In loc de autobiografie ’’

¨In amatae matris memoriae. Se împlinesc azi, 13 nov. 1985, zece ani de cînd am înmormântat-o pe divina mea Mumă. Avea peste 90 de ani.

In absența mea și a sorei mele, după pomana de cuviință, casa mamei rămânând goală, ’’vecinii’’ (pentru care Mama a fost o adevărată Cruce Roșie) au spart lacătele și au jefuit toată ograda. Au cărat totul. Cu securile au spart șopronul, cotețul pridvorul.... Au golit cămara de cărbuni, șopronul cu lemne, fostul atelir al tatălui meu. (Ca în Zorba Grecul, la moartea Bubulinei).                                                                                                        Am mers cu sora mea să vedem dezastrul. Am plâns un pic-apoi am împărțit toată zestrea ei din casă: oale, haine, albituri etc. La aceeași vecini.¨

¨Cînd în 1963, fiind nevoit să îmbrac hainele de șut ale tatălui meu, care murise abia de 3 ani, și să intru ca simplu vagonetar în mina strămoșilor mei, ea [Mama n.n.] pregătindu-mă ca și pe tata, atît a avut să-mi spună <<Vezi, ai fost mare profesor, ziarist, filozof, tot aici te-ai întors. Miner te-ai născut, mina e soarta ta. Din Valea asta nu poate pleca nimeni...>>¨

I D Sîrbu – ’’Jurnalul unui jurnalist fără jurnal’’

¨Doamne cît de săraci, de curați și de fericiți am fost noi, în casa asta proletară de pe ulița Zorilor, (fostă Malinovski), numărul 6.¨

Am avut trei limbi materne (corect românește am învățat la grădiniță și primară): am avut o morală paternă teribilă, ea fiind și azi zestrea din care mă hrănesc. (Chiar dacă, din cauza ei, mi-am nenorocit cariera și viața.) Nu am avut o ogradă, pământ, proprietate: dar am avut o curte, o casă, o grădină. Petrila nu era nici sat, nici oraș, nici comună: era colonie. Problemele ei sociale mi-au ținut loc de peisaj și folclor,

Mina a fost țarina, accidentele și grevele erau marile evenimente istorice  ale vieții noastre, iar idealul socialist – naiv și romantic- al tatălui meu a constituit religia ce am respirat-o alături de rugăciunile catolice ale mamei mele.

¨In Petrila, dorm în cimitir nu numai părinţii, moşii şi strămoşii mei, dorm şi toate temele, dramele, eroii din romanele şi piesele pe care nu le-am putut scrie, pe care am fost obligat să le uit.¨

¨Copilăria mea a fost sublim-infinitul timp al fericirii din istoria mea. ¨

... fericit nu am fost decît în copilărie, acasă, la Petrila, și acum în singurătatea acestei bătrîneți ce meditează despre ratarea lumii șu pieirea limbii și neamului meu.

[...] Aș dori să fiu dus la Petrila, lîngă părinții mei. Dar cine mai aprobă azi un camion dintr-un județ în altul? Aș dori să-mi cînte fanfara minerilor: dar mai există această fanfară ? Mai am eu dreptul la ea ?¨

ID Sîrbu – ¨Jurnalul unui journalist fără jurnal¨  

         

Lumea despre Ion D. Sîrbu - Gheorghe Grigurcu

Din scrisorile ce Ion D. Sîrbu le adresează lui Ion Negoițescu, lui Virgil Nemoianu și Marianei Șora (Traversarea cortinei [...]), putem lua cunoștință de un personaj in statu nascendi . Mai întîi, desigur, transpare prin rîndurile lor, omul aievea, ale cărui întîmplări, atitudini, sentimente, reflecții, doleanțe, resignări, revolte, compun un strat real, un document autobiografic care trebuie luat ca atare, adică drept un aport obiectiv la textul istoriei unei epoci anume. Dar din mărturisirile acestui ins real, care nu era doar un important scriitor, a cărui adevărată dimensiune s-a relevat, din păcate, postum, ci și un neîntrerupt coseur, mai mult: un actor ce se interpreta magnific pe sine, iese la iveală, treptat, precum miezul unui fruct decojit, o ființă fictivă.

Realul alcătuiește un pretext al ficțiunii, precum în creație, în genere. Epistolele lui ID Sîrbu reprezintă locul de intersecție al ambelor posturi. Parcurgîndu-le ne dăm seama că nu-l putem înțelege pe un personaj fără celălalt. Insul real vine cu o suprafață consistentă, mată, ce adăpostește conținutul moral-vizionar al insului literar (fictiv).

[...] Liantul dintre cele două ipostaze: firește, conștiința literară. [...]

’’Lumea mare’’ este epoca inicvă a unui totalitarism pe cît de aberant, pe atît de prelungit [...]. Ca personaj în carne și oase, Ion D. Sîrbu scrîșnește din dinți și geme de revoltă în fața acestei integrări silite într-însa, care-l împiedică a se rosti, a se împlini ca personalitate cu extrem de bogate virtualităţi. Dar manifestarea sa formală nu e indignarea, ci ludicul. Stilizarea tragi-comică îi absoarbe și totodată îi difuzează umorile în eterul artei. Omul de teatru primește loviturile sorții cu o specifică demnitate, înscenînd, înscenîndu-se [...].

Ludicul e, în condițiile date, manifestarea de ‚’’liberalism’’ a autorului, recte adeziunea sa la Europa [...].

De asemenea, în lotul personajului real intră confruntarea lui Ion D. Sîrbu, de regulă critică, adesea ’’certăreață’’ pînă la tonul pamfletar, cu contemporanii și cu înaintașii. Prin mijlocirea ’’ficțiunii’’ lor.

 [...] scriitorul se delimitează, se definește în statutul său intelectual și social. E o căutare de sine ocolită prin celălalt.

Gheorghe Grigurcu, I. D. Sîrbu ca personaj, Viața românească, anul XCIII, nr 3,martie 1998

Ce a cîștigat Președintele României

In general nu-mi place să vorbesc despre politică, o evit; pentru că tot românul se pricepe la medicină, fotbal și politică, mi-am propus de multă vreme să nu vorbesc decît despre lucrurile la care chiar mă pricep. Și cum la politică chiar nu mă pricep, tac, în cea mai mare parte a timpului cînd se vorbește politică.

Poate se trage și de la faptul că nu am nici un dram de considerație pentru politichia dîmbovițeană, iar alta nu cunosc. De mult i-am catalogat pe oamenii politici din țara mea, drept ¨toți o apă și-un pământ¨ și mai am și proasta convingere că pînă și această ¨damă de moravuri ușoare¨, care este politica, ar merita să fie făcută de oameni care au pregătirea necesară pentru asta, nu de toate țațele, care-și varsă of-ul, frustrările, mitocănia și miștocăreala, oțărîndu-se în fața națiunii în fiecare seară, pe ecranele televizoarelor.

Mă rog, vorba românului, asta avem cu asta defilăm, și la urma urmelor cum bine mai zicea cineva am telecomandă, n-am decît să schimb canalul.

Acum vreo două seri însă, l-am văzut pe președintele României, vorbind despre Majestatea Sa Regele Mihai, spunînd, în direct, la o oră de maximă audiență, că abdicarea a fost ¨ un act de trădare a interesului naţional¨, mai mult n-am mai auzit prea bine în seara aceea pentru că am simțit exact ce spunea Andreea Pora a doua zi, că am primit un cap în gură ... nu regele, eu am primit un cap în gură, de la președintele țării mele. Atît de tare m-a durut încît n-am mai auzit continuarea ... ¨doar pentru că unul a fost slugă la ruşi îl iertăm de toate păcatele?¨ și nici despre disculparea generalului Antonescu și culpabilizarea regelui nu am auzit prea mult ... eram șocată, indignată, mă făcuse knock-out ! Aveam să citesc a doua zi și în zilele următoare în presă, din nou și din nou, năucitoarele afirmații ale președintelui.

Cumva președintele nu mai este președinte și vorbește în nume personal, nu mai reprezintă statul român ?

Am un respect infinit pentru instituția monarhiei, iar privirea mea a stăruit întotdeauna îndelung aspra regatului britanic, Belgiei sau regatului monegasc, nu asupra Rusiei sau mai tinerei națiuni de dincolo de ocean. Monarhia înseamnă stabilitate și legitimitate.

Am avut șansa de a învăța istorie adevărată, chiar dacă spusă în șoaptă. Iubesc Casa Regală a României care este un simbol și o garanție a apartenenței noastre la marea familie a statelor europene.

Palma pe care am primit-o în direct, la televizor, de la președintele țării nu a fost pe obrazul regelui Mihai, ci pe al nostru, al românilor și al României.

M-am întrebat și eu, ca omul de rînd unde sînt consilierii președintelui, nu m-am întrebat de ce nu l-a învățat nimeni istorie. Mai cunosc români ca Traian Băsescu, am încercat să le explic, să le dau cărți de istorie să citească ... inutil, m-am izbit de un zid de vehemență, de niște oameni obtuzi, ¨narrow minded¨cum spune americanul, care nu văd în fața ochilor decît istoria pe care o știu ei , care începe și se sfîrșește cu cele 47 de vagoane de tren încărcate cu bogății cu care ar fi plecat regele. Dar ei nu sînt președinții României, pot avea păreri personale, ei nu reprezintă statul român.

M-am întrebat și eu de ce a făcut-o, dacă a urmărit ceva, dacă avea ceva de cîștigat dintr-un asemenea atac imund și grobian la adresa instituției monarhice care este, repet, un simbol și de la care ar avea de învățat despre onoare, dragoste de țară, dedicație și curaj.

Cred că Traian Băsescu nu a cîștigat nimic și nu a pierdut nimic pentru că nu mai prea are ce pierde, tot ce avea de pierdut cred că a pierdut deja, așadar a fost un gest gratuit și inutil.

Singurii care pierd sîntem noi, românii și imaginea României în lume.

Cred că Traian Băsescu tocmai a făcut, acum două seri, cea mai monumentală gafă politică din ultimii douăzeci de ani asigurîndu-și în felul acesta intrarea și în cartea de istorie."

SÂNZIENELE şi naşterea Sfântului Ioan

Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul

Mareste imaginea.

Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul este praznuita pe 24 iunie. Aceasta sarbatoare este cunoscuta in popor si sub denumirea de Sanziene sau Dragaica.

Sfantul Ioan Botezatorul s-a nascut in cetatea Orini, in familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendenta a semintiei lui Aaron. Nasterea prorocului Ioan s-a petrecut cu sase luni inaintea nasterii lui Iisus. Nasterea sa a fost vestita de catre ingerul Gavriil lui Zaharia, in timp ce acesta slujea la templu. Pentru ca nu va da crezare celor vestite de ingerul Gavriil, Zaharia va ramane mut pana la punerea numelui fiului sau.

Exista o lunga perioada din viata Sfantului Ioan Botezatorul despre care nu avem informatii. Cunoastem ca s-a retras in pustiu, unde a dus o viata de aspre nevointe, pana in momentul in care a primit porunca sa inceapa sa predice. Rolul lui Ioan nu a fost numai acela de a pregati poporul pentru venirea lui Hristos, ci si acela de a-L descoperi lumii ca Mesia si Fiul lui Dumnezeu.

Ioan este nume iudaic - "Iohanan" prescurtare din Iehohanan si inseamna "Dumnezeu s-a milostivit".

Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul - data sarbatorii

Data de 24 iunie nu a fost fixata intr-un mod intamplator ca zi a nasterii Sfantului Ioan Botezatorul. Potrivit Sfintei Scripturi, zamislirea Sfantului Ioan Botezatorul a avut loc dupa ce Zaharia, tatal sau, a tamaiat in sfantul altar - loc in care numai arhiereul intra o singura data pe an, in luna a saptea, ziua a 10-a (cf. Levitic 16, 29). Aceasta luna din calendarul iudaic cuprindea o parte din septembrie si alta din octombrie. Avand in vedere cele descoperite in Sfanta Scriptura, Sfintii Parinti au randuit ca ziua zamislirii Sfantului Ioan sa fie pe 23 septembrie, iar ziua de 24 iunie ca zi de nastere.

Ioan Botezatorul - "cel mai mare intre cei nascuti, cel mai mic in imparatia cerurilor"

Textul din evanghelia de la Matei 11, 11: "Adevarat zic voua: nu s-a ridicat intre cei nascuti din femei unul mai mare decat Ioan Botezatorul; totusi, cel mai mic in imparatia cerurilor este mai mare decat el" (Matei 11, 11), este marturisirea lui Hristos despre Ioan.

Nu exista contradictie in cele afirmate de Hristos. Ca sa intelegem ca Ioan Botezatorul este "cel mai mare intre cei nascuti din femei”, ne este de ajuns sa stim ca a saltat in pantecele maicii sale, in momentul in care Elisabeta se intalneste cu Fecioara Maria atunci cand aceasta Il purta in pantece pe Domnul, ca a vietuit in pustie precum un inger, ca l-a botezat pe Hristos la raul Iordan, etc. Iar ca sa intelegem ce inseamna cuvintele "cel mai mic in imparatia cerurilor este mai mare decat el", ne vom opri asupra talcuirii pe care o dau Sfintii Parinti.

Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca "teologul cel mai inalt e mai mic decat cel de pe urma dintre ingeri". El face aceasta afirmatie pentru ca rezuma "imparatia cerurilor" la lumea ingerilor, caci Imparatia cerurilor nu era inca deschisa oamenilor in vremea lui Ioan. Astfel, Sfantul Ioan este mai mic decat orice inger.

O alta talcuire a Sfantul Maxim Marturistorul este aceasta: "Fiindca se credea ca Ioan a dobandit prin contemplatie toata cunostinta ingaduita aici, cunostinta cea mai mica si cea mai de pe urma in viata viitoare e mai mare decat cea de aici". De aici reiese ca orice cunoastere a lui Dumnezeu in aceasta lume, este doar "in parte" sau "ca in oglinda, in ghicitura", pe cand in lumea de dincolo, cunoasterea va fi "fata catre fata", "deplina", dupa cum spune Sfantul Apostol Pavel (I Corinteni 13, 12).

Al treilea inteles pe care il ofera este rezumat la cuvintele: "Cel ce sta pe treapta cea mai de pe urma in vietuirea evanghelica e mai mare ca cel inaltat in treapta Legii". De aici reiese ca Sfantul Ioan Botezatorul, neimpartasindu-se de harul revarsat la Cincizecime, neprimind "botezul cu Duh Sfant si cu foc" este "mai mic decat cel mai mic in imparatia lui Dumnezeu".

Intelesul duhovnicesc al imbracamintei si hranei Sfantului Ioan Botezatorul

Din Evanghelia dupa Marcu, aflam ca Sfantul Ioan Botezatorul era imbracat in haina din par de camila, incins cu o curea de piele si ca se hranea cu lacuste si miere salbatica.

Camila poate simboliza atat curatia, cat si necuratia. Daca in Vechiul Testament ea putea fi privita ca un animal curat pentru ca era rumegator, ea putea fi vazuta si ca necurata, daca tinem seama ca avea copita despicata. Daca ramanem la prima semnificatie, cea de animal curat, camila simbolizeaza poporul ales, in timp ce necuratia prefigura neamurile pagane.

Faptul ca Ioan purta o haina din par de camila, simbolizeaza chemarea evreilor si a paganilor la Hristos.

Cureaua, provenita de la un animal mort, semnifica prin incingerea cu ea, omorarea patimilor.

Cat priveste hrana sa, trebuie sa stim ca albinele si lacustele erau considerate a fi curate in Vechiul Testament, semn ca Ioan se hranea doar cu cele placute Domnului.

Moartea Sfantului Ioan Botezatorul

Din Evanghelie cunoastem ca Irod, la un ospat prilejuit de sarbatorirea zilei de nastere, a taiat capul Sfantului Ioan Botezatorul, la cererea Irodiadei. In acea vreme, Sfantul Ioan era intemnitat in castelul lui Irod de la Maherus. Ioan il mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era sotia fratelui sau. In ura ei de moarte, Irodiada a sfatuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase si placuse oaspetilor si indeosebi lui Irod, sa ceara de la acesta capul Botezatorului ca rasplata.

Sarbatorile inchinate Sfantului Ioan Botezatorul

Biserica a inchinat lui Ioan sase sarbatori: zamislirea lui (23 septembrie), nasterea (24 iunie), soborul lui (7 ianuarie), taierea capului (29 august), prima si a doua aflare a capului lui (24 februarie) si a treia aflare a capului sau (25 mai).

Adrian Cocosila

Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul - predica PF Patriarh Daniel (Video)

Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul - predica IPS Bartolomeu Anania (Audio)
ARTICOL PRELUAT DE PE CrestinOrtodox.ro