Sarbatori Fericite !

 

Un Craciun ca in povestile copilariei si un An Nou mai bun !

La multi ani !

Merry Christmas !

Boldog Karacsonyt kivanok !

Joyeux Noel !

Povestea unui pisoiaş, sau despre Arca lui Noe şi Crăciun

Povestea unui pisoiaş, sau despre Arca lui Noe şi Crăciun

In urmă cu ceva timp în scara blocului în care locuiesc a apărut un pisoiaş, nu ştiam cine este, dar era tare blând şi cuminte; am deschis uşa şi imediat a vrut să intre în casă, părea obişnuit să facă asta. Iubitoare de pisici cum sunt mi s-a rupt sufletul cînd pisica mea, o doamnă aristocrată ce se apropie de venerabila vârstă a maturităţii, are 17 ani, a făcut un categoric “Câh” către musafirul din uşă. Dar ... ea este doar o pisică, iar eu, în ciuda convieţuirii îndelungate cu ea, n-am reuşit să învăţ limba pisicească şi nu-i pot explica faptul că un orfan nu-i ameninţă cu nimic situaţia de stăpână a casei; poziţia ei nu mă miră aşadar, cu atît mai mult cu cît, atunci cînd este vorba de animale şi oamenii se împart, belicoşi, în două tabere gata de război civil: prima tabără nu iubeşte, categoric, nici un animal, cea de-a doua se declară zgomotos ”iubitoare de animale”, iubindu-şi însă doar animalele proprii, de mare rasă şi pedigri, gata oricănd să dea afară în frig, cu o lovitura de picior, orice orfan calificîndu-l drept vagabond şi derbedeu.

De departe pisoiaşul vărgat nu era aşa ceva şi în mod evident nu ştia să se apere ... era prea prietenos, blînd şi încrezător în oameni, jungla era ceva necunoscut pentru el.

Am aflat că venea să mănînce la magazinul pentru animale din colţ şi noi încercam să-i oferim un pic de mângâiere şi un strop de lapte cald. Cine ştie ce se întîmplase cu stăpînii lui!

Intr-o zi însă inevitabilul s-a produs ... un şofer al iadului n-a pus piciorul pe frână pentru un biet pisoi şi l-a lovit! Probabil la fel ar fi făcut şi cu un om !!!

L-am căutat în zadar ... două seri am adormit cu greu gândindu-mă la acel sufleţel despre care nu mai ştiam nimic ... era oare în raiul pisicilor sau se stingea cine ştie unde, în ger, temîndu-se să se mai apropie de oameni ...

Până într-o zi, cînd am aflat că venise ... şontâc, şontâc, cu o lăbuţă ruptă în accident, se întorsese la magazinul pentru animale, ştia că acolo găseşte alinare ... şi pe bună dreptate ... a fost preluat de doctoresele de la cabinetul din vecinătate, „Ingerii lui Charlie” pentru motănelul tigrat.

Acum e la adăpost, îi e cald şi bine, mă duc din când în când să-l văd, urmează să fie operat la lăbuţa ruptă şi castrat ... apoi însă, are nevoie de stăpâni şi de o casă pentru totdeauna ...

Poate nu-i scriam povestea dacă nu era decembrie şi nu era Crăciun ... Doamne, Doamne a spus că în Arca lui Noe trebuie să fie din toate animalele cîte două, adică EL le-a făcut şi pe animăluţe şi a vrut să aibă locul lor pe Pământ, EL n-a vrut să împărăţim doar noi, oamenii acest Pământ ! Atunci înseamnă că există şi un Crăciun al animalelor şi trebuie ca Moşul acesta să-i aducă un stăpân motănelului tigrat ... altfel nu este dreptate în lume!

Şi iarăşi poate nu vă spuneam povestea dacă nu mi s-ar fi întîmplat de curînd şi mie ... am avut doi cîini, Bobi şi Roni ... Roni s-a îmbolnăvit şi, cu toată durerea din suflet, am fost nevoiţi să-l adormim ... după plecarea lui Roni, foarte repede, am aflat tot de pe net că Zeta, o căţeluşă lup alsacian, este pentru a doua oară orfană ... am adoptat-o pe Zeta, acum este fericită şi veselă ... dovadă că se poate ...

Motănelul tigrat a primit de la Doamne Doamne a doua şansă ... acum trebuie să primească, de la noi, o familie!

Spuneţi şi voi mai departe povestea aceasta, poate Moş Crăciun îşi va întoarce chipul spre motănelul tigrat, sau, mai simplu, poate nişte părinţi vor vrea să le dăruiască copiilor un motănel cu o poveste despre magia Crăciunului şi despre dragostea de animale!

Eu sau Big Brother Facebook

Eu sau Facebook

Cu ceva vreme în urmă mă declaram fan Facebook zicînd că-mi vine Face-ul ca o mănuşă … şi cam aşa părea … e corespondenţă, e conversaţie, e lume multă şi informaţie aşijderea, sunt prieteni şi stai tot timpul “in priză”, adică eşti ¨up to date¨ …

Toate bune şi frumoase pînă într-o zi cînd primesc un mesaj că cineva a deschis ¨your greeting card¨ şi-mi mulţumeşte … în general îmi felicit prietenii de ziua lor prin viu grai, aşa îmi place, aşa cred că este frumos, mi-e drag să aud vocile prietenilor mei de ziua mea şi de zilele lor … pe facebook trimit mesaje scrise cu mânuţa mea pentru că le vreau personale, nu formalist politicoase … aşadar m-am mirat la primul mesaj, zicând că poate am fost confundată … la al doilea, am devenit deja mai atentă … şi-am constatat că da, trimit nişte greeting card-uri … adică NU, eu nu trimit … Facebook are grijă şi trimite în numele meu ilustrate de felicitare cu balonaşe colorate tuturor prietenilor mei de pe Facebook. Şi-atunci i-am condamnat pe toţi la … felicitare ! Cam aşa s-a întîmplat … am primit o dată o felicitare, mi-a plăcut, am fost întrebată dacă vreau să trimit şi eu felicitări prietenilor mei, am spus da, crezând că v-a trebui să procedez ca de obicei : alegi felicitarea, alegi melodia, adaugi un mesaj şi dai SEND! Ei bine, NU!

Acest Big Brother numit Faceboc mă scuteşte de toate aceste gesturi, le face în locul meu şi vă trimite în numele meu balonaşe colorate de zilele voastre!

M-am liniştit … pot să fiu neglijentă, uitucă, să n-am chef să scriu, să nu vreau să vă felicit, să mor pur şi simplu iar Facebook va continua să vă felicite în numele meu, pentru că nu cred că s-ar gîndi cineva să-l oprească. Are şi alte aplicaţii care vă trimit felicitări cu orice ocazie, de Crăciun, de Anul Nou …

Glumeam cîndva cu un bun prieten şi spuneam ¨n-ai cont pe facebook, nu exişti …¨.

Eu am cont pe Facebook , ce nevoie mai am de mine ???Ei bine, până aici!

Dacă veţi mai primi balonaşe colorate de zilele voastre … enjoy! Dar să ştiţi că nu vi le-am trimis eu , ci Big Brother, dacă nu reuşesc să-l dezactivez!

 

Iar acum mă duc să-l caut pe BB şi să-i vin de hac, înainte să înceapă să semene din ce în ce mai mult cu Creatura, stiţi voi, filmul acela SF …